Rusia ameninţă cu ruperea relaţiilor diplomatice cu SUA

Moscova ar putea să rupă legăturile diplomatice cu Statele Unite dacă Washingtonul confiscă activele ruseşti îngheţate ca urmare a invadării Ucrainei de către Rusia, a anunţat ministrul de externe adjunct rus Serghei Riabkov, transmite Reuters.
AGERPRES - vin, 22 dec. 2023, 12:49
Rusia ameninţă cu ruperea relaţiilor diplomatice cu SUA

”Suntem pregătiţi pentru orice scenariu, iar SUA nu trebuie să-şi facă iluzii că Rusia se agaţă cu ambele mâini, cum se spune, de relaţiile diplomatice cu acest stat”, a afirmat Riabkov, citat de agenţia de presă Interfax, conform Agerpres.

„Relaţiile diplomatice în sine nu sunt un totem care trebuie adorat, nu sunt o vacă sfântă de care toată lumea are grijă. Dar nu vom lua noi iniţiativa rupturii”, deoarece – a insistat Riabkov – Moscova înţelege că „Rusia şi SUA au un rol central în menţinerea securităţii şi stabilităţii strategice”, potrivit EFE.

Pe de altă parte, reprezentantul diplomaţiei ruse a spus că ţara sa este pregătită să dea un răspuns simetric în cazul în care SUA desfăşoară rachete cu raze scurtă şi medie de acţiune în Europa şi în regiunea Asia-Pacific.

Potrivit lui Serghei Riabkov, Rusia urmăreşte atent evoluţia şi potenţiala desfăşurare de rachete ale SUA şi este gata să adopte rapid deciziile politice necesare pentru a răspunde pe măsură.

El a adăugat că Moscova şi Washingtonul rămân în contact cu privire la un eventual schimb de deţinuţi între cele două părţi.

Purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate al Casei Albe, John Kirby, a anunţat că SUA pregătesc o nouă propunere pentru eliberarea a doi cetăţeni americani aflaţi în închisori din Rusia – jurnalistul Evan Gershkovich şi fostul puşcaş marin Paul Whelan.

Închis pentru spionaj în Rusia din 2018, Paul Whelan a declarat, într-un interviu publicat miercuri de BBC, că se simte „abandonat” de Statele Unite, pe care le-a acuzat de „trădare” deoarece nu au reuşit să-l repatrieze.

Evan Gershkovich, un jurnalist american de 32 de ani de la Wall Street Journal, care a lucrat, de asemenea, pentru agenţia France Presse la Moscova, a fost arestat de serviciile de securitate ruse în cursul unui reportaj la Ekaterinburg, pe 29 martie acest an. Reporterul este acuzat de spionaj, infracţiune pasibilă de 20 de ani de închisoare, însă el respinge aceste acuzaţii, la fel cum o fac şi autorităţile de la Washington, publicaţia la care lucrează Gershkovich şi familia acestuia.

Te-ar mai putea interesa și
Renault susține că este deschis să furnizeze tehnologie competitorilor săi pentru a construi mașini mai ieftine
Renault susține că este deschis să furnizeze tehnologie competitorilor săi pentru a construi mașini mai ieftine
Constructorul auto francez Renault este dispus să furnizeze tehnologie către alţi producători auto, pentru a ajuta la creşterea producţiei totale de vehicule cu aceleaşi caracteristici şi a......
BNR estimează că rata anuală a inflației va ajunge la 5,1% la finalul trimestrului II din 2025, urbând să coboare până la 3,1% la sfârșitul primului trimestru din 2027
BNR estimează că rata anuală a inflației va ajunge la 5,1% la finalul trimestrului II din 2025, urbând să coboare până ...
Banca Naţională a României anticipează că rata anuală a inflaţiei se va situa la 5,1% la finalul trimestrului II din ...
Stay Fit Gym deschide o sală nouă de fitness în Sheraton Bucharest Hotel
Stay Fit Gym deschide o sală nouă de fitness în Sheraton Bucharest Hotel
Rețeaua de fitness Stay Fit Gym anunță extinderea portofoliului său de locații printr-un parteneriat strategic cu Sheraton ...
Isărescu: Ne-am jucat cu focul, noi ca ţară. Prioritatea este restabilirea încrederii piețelor de capital
Isărescu: Ne-am jucat cu focul, noi ca ţară. Prioritatea este restabilirea încrederii piețelor de capital
Prioritatea o reprezintă restabilirea încrederii pieţelor de capital, care a fost zguduită, nu tulburată, a declarat ...