Rusia anunță că nu va reveni în tratatul New START de dezarmare nucleară, dacă Statele Unite nu-și schimbă politica față de Ucraina

01 03. 2023
Sergey_A._Ryabkov_MSC_2019

Preşedintele Vladimir Putin a anunţat săptămâna trecută că Moscova îşi suspendă participarea la acest acord, acuzând SUA că încearcă să provoace Rusiei o „înfrângere strategică” în Ucraina. Putin a promulgat marţi legea care suspendă participarea Moscovei la acest tratat.

Agenţia de presă Interfax îl citează pe Riabkov: „Până când SUA nu îşi vor schimba comportamentul, până când nu vom vedea semne de bun simţ în privinţa a ceea ce fac în legătură cu Ucraina… nu vedem nicio şansă ca decizia de suspendare a New START să fie revizuită sau reexaminată”.

Tratatul a fost semnat în 2010 de către preşedinţii SUA şi Rusiei de la acea vreme, Barack Obama, respectiv Dmitri Medvedev, pentru a limita numărul de focoase nucleare strategice pe care fiecare parte le poate desfăşura. Pactul a fost susţinut de un sistem de inspecţii reciproce şi de schimburi de date.

Tratatul, ultimul dintr-o serie ce datează de peste jumătate de secol între Washington şi Moscova şi care a pus capăt Războiului rece, urmează să expire în 2026.

Analiştii militari estimează că anularea sau neprelungirea acestuia ar creşte riscul nuclear într-un moment de confruntare accentuată din cauza conflictului din Ucraina.

Riabkov a declarat că cele două ţări continuă să discute despre problemele legate de acest tratat prin intermediul unor „canale închise”, conform Interfax.

Rusia este dispusă să comunice şi să facă schimb de informaţii cu Washingtonul cu privire la New START, în funcţie de necesităţi, dar nu vede nicio cerinţă pentru un dialog regulat în acest moment, a mai spus viceministrul rus de Externe.


Sursa foto: Wikipedia