Rusia: Aproximativ 4.500 de persoane, evacuate în urma unui incendiu la metroul din Moscova
„Incendiul din tunelul staţiei Ohotni Riad (în apropiere de Kremlin) a fost controlat. Aproximativ 4.500 de persoane au fost evacuate”, a anunţat ministerul într-un comunicat.
„Treizeci şi una de persoane s-au adresat serviciilor de salvare pentru a primi un ajutor medical, iar patru persoane au fost spitalizate din cauza intoxicării cu monoxid de carbon”, a precizat Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă citat de agenţii ruse.
„Un cablu a luat foc” în tunel, a anunţat un purtător de cuvânt al ministerului, Viktor Biriukov, adăugând că „este încă devreme pentru a stabili cauzele incendiului”.
„Medici şi psihologi au fost trimişi la faţa locului pentru a ajuta pasagerii. Ei au nevoie de apă pentru a se spăla pe faţă”, a declarat Biriukov pentru postul Rossia 24.
Mai multe staţii care deservesc centrul capitalei ruse au fost închise, potrivit ministerului.