Rusia ar fi cerut SUA să-şi retragă avioanele din Siria – presă

Responsabili ruşi au cerut ca avioanele militare americane să părăsească neîntârziat spaţiul aerian sirian, a declarat miercuri un înalt responsabil american, sub rezerva anonimatului, pentru postul Fox News.
Economica.net - mie, 30 sept. 2015, 11:02
Rusia ar fi cerut SUA să-şi retragă avioanele din Siria - presă

Potrivit acestuia, diplomaţi ruşi au întreprins un demers oficial prin care au solicitat ca avioanele americane să părăsească Siria, adăugând că avioane de luptă ruseşti vor survola de acum încolo teritoriul sirian.

Statele Unite nu intenţionează să-şi schimbe, deocamdată, planurile forţelor sale aeriene în ceea ce priveşte operaţiunile în Siria, a declarat acelaşi înalt oficial al Departamentului Apărării al SUA.

O confirmare oficială a acestor informaţii nu a venit nici din partea rusă, nici din cea americană.

Aceste informaţii intervin în contextul în care Consiliul Federaţiei (camera superioară, Senatul rus) a autorizat utilizarea forţelor ruse în Siria, la solicitarea preşedintelui Vladimir Putin.

Astfel, Putin a obţinut miercuri undă verde din partea Senatului rus pentru lovituri aeriene în sprijinul armatei preşedintelui sirian Bashar al-Assad, la câteva ore după o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU asupra luptei împotriva ‘ameninţării teroriste’, după cum relevă AFP.

‘Obiectivul militar al acestei operaţiuni vizează exclusiv sprijin aerian pentru forţele armatei siriene în lupta lor împotriva Statului Islamic’, a ţinut să explice Serghei Ivanov, şeful administraţiei prezidenţiale ruse.

Aceasta este o iniţiativă temporară şi se înscrie în cadrul dreptului internaţional, deoarece preşedintele sirian a solicitat în mod oficial asistenţă Rusiei în lupta împotriva jihadiştilor Statului Islamic, a subliniat Ivanov.

‘Preşedintele sirian s-a adresat guvernului ţării noastre pentru a cere să-i fie furnizat un ajutor militar’, a declarat el jurnaliştilor, refuzând să precizeze ce fel de tipuri de echipamente militare vor fi utilizate de Rusia în Siria.

‘Vorbim de Siria, nu de realizarea vreunui obiectiv geopolitic sau a vreunei ambiţii, aşa cum ne acuză periodic partenerii noştri occidentali. Este vorba de interesele naţionale ale Rusiei’, a adăugat el.

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Vladimir Putin, a refuzat să precizeze data la care va începe, oficial, operaţiunea militară a Rusiei în Siria, potrivit TASS.

Te-ar mai putea interesa și
BP scoate Castrol la vânzare. Grupul britanic a început să caute cumpărător pentru divizia sa de lubrifianți
BP scoate Castrol la vânzare. Grupul britanic a început să caute cumpărător pentru divizia sa de lubrifianți
Grupul petrolier britanic BP a început procesul de vânzare a diviziei de lubrifianţi Castrol, un pas important în cadrul strategiei grupului de înstrăinare a unor active în valoare de 20 de......
Guvernul a aprobat bugetul Poștei Române. Numărul de personal estimat la sfârșitul anului este de 20.500 de angajați
Guvernul a aprobat bugetul Poștei Române. Numărul de personal estimat la sfârșitul anului este de 20.500 de angajați
Guvernul a aprobat, joi, bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2025 pentru Compania Naţională 'Poşta Română' S.A., ...
Nuclearelectrica a afișat pentru trimestrul I un profit în scădere cu 8,8%
Nuclearelectrica a afișat pentru trimestrul I un profit în scădere cu 8,8%
S.N. Nuclearelectrica S.A. a afişat un profit net în scădere cu 8,8%, la 513,66 de milioane de lei, după primul trimestru ...
NEPI Rockcastle raportează pentru trimestrul I din 2025 venituri de 152 de milioane de euro. Compania a semnat 411 contracte noi și reînnoiri contractuale în această perioadă
NEPI Rockcastle raportează pentru trimestrul I din 2025 venituri de 152 de milioane de euro. Compania a semnat 411 contracte ...
NEPI Rockcastle, cel mai mare proprietar, dezvoltator și administrator de centre comerciale din Europa Centrală și de ...