Rusia ar putea avea propriul sistem de plată cu cardul în şase luni

Un sistem naţional de plată cu cardul în Rusia ar putea fi lansat în două până la şase luni după modificarea legislaţiei, a declarat, luni, directorul general al celei mai mari bănci comerciale ruseşti, Sberbank, cu ocazia unei întâlniri cu preşedintele rus Vladimir Putin, transmite Reuters.
Economica.net - lun, 31 mart. 2014, 19:16
Rusia ar putea avea propriul sistem de plată cu cardul în şase luni

Săptămâna trecută, Vladimir Putin anunţa că Rusia îşi va crea propriul său sistem de plată electronic, ca alternativă la sistemele giganţilor americani Visa şi MasterCard, după ce SUA au introdus sancţiuni împotriva mai multor responsabili ruşi, precum şi împotriva unor bănci ruseşti.

‘Am discutat acest subiect la o reuniune cu Banca Centrală. Este nevoie de o serie de modificări în actele legislative care pot fi făcute destul de rapid. După adoptarea amendamentelor, cred că am avea nevoie de două până la şase luni de pregătiri tehnice înainte de lansarea sistemului naţional de plată’, a declarat directorul Sberbank, German Gref.

De asemenea, Gref a estimat că Sberbank ar putea să înceapă să resimtă în al doilea trimestru al acestui an efectele deprecierii rublei şi presiunilor de pe pieţele financiare. Deşi Sberbank nu este vizată de sancţiunile occidentale, Gref a spus că banca a început să înregistreze un nivel ridicat de restructurare a datoriilor.

Cu toate acestea, directorul Sberbank a încercat să calmeze îngrijorările apreciind că, pe ansamblu, perspectiva economică nu este una pesimistă.

‘Nu aş spune că situaţia este critică sau proastă. Credem că avem potenţialul de a lucra în acest context şi în viitor’, a spus German Gref.

SUA şi Uniunea Europeană au catalogat anexarea Crimeei drept ilegală şi au decis să îngheţe activele şi să introducă restricţii de călătorie pentru o serie de oficiali din Rusia şi Crimeea. Aceste decizii, precum şi ameninţarea unor sancţiuni mai dure dacă Moscova va interveni militar în estul Ucrainei, au condus la prăbuşirea pieţelor financiare ruseşti.

În prima estimare a unei mari instituţii internaţionale cu privire la posibilele pagube economice provocate de criza din Crimeea, Banca Mondială a estimat că PIB-ul Rusiei ar putea să se contracte cu 1,8% în 2014. De asemenea, potrivit prognozelor Băncii Mondiale, ieşirile de capital din Rusia ar putea să se ridice la 150 de miliarde de dolari în 2014 şi la 80 de miliarde de dolari în 2015. Conform acestor prognoze, ieşirile de capital din acest an ar urma să fie mai mari decât suma de 120 de miliarde de dolari care a ieşit din Rusia în timpul crizei financiare globale din 2008.

 

Te-ar mai putea interesa și
Profitul net al BRD în primul trimestru din 2025 a crescut cu 7%, până la 350 milioane de lei
Profitul net al BRD în primul trimestru din 2025 a crescut cu 7%, până la 350 milioane de lei
Profit net al BRD Groupe Societe Generale a fost de 350 milioane lei, în creștere cu 7% față de aceeași perioadă a anului 2024. Cele mai mari creșteri au fost înregistrate pe segmentul......
Trenuri noi pentru metroul Gara de Nord – Străuleşti (Magistrala M4)
Trenuri noi pentru metroul Gara de Nord – Străuleşti (Magistrala M4)
Proiectul de aprobare a Hotărârii de Guvern pentru aprobarea Notei de fundamentare pentru achiziţia a 12 trenuri electrice ...
Christina Verchere, Petrom: Cadrul de reglementare ne afectează rezultatele, taxarea suplimentară a activelor riscă să ne descurajeze investițiile INTERVIU
Christina Verchere, Petrom: Cadrul de reglementare ne afectează rezultatele, taxarea suplimentară a activelor riscă să ...
Petrom, cea mai mare companiei energetică din Europa de Est și-a redus profitul cu un sfert, pe fondul unei situații de ...
Samsung anunţă rezultate peste aşteptări pentru primele trei luni
Samsung anunţă rezultate peste aşteptări pentru primele trei luni
Grupul sud-coreean Samsung Electronics a raportat miercuri o creştere peste aşteptări a profitului net înregistrat în ...