Rusia ar putea majora vârsta de pensionare

Vârsta de pensionare în Rusia ar trebui majorată începând din 2019 - 2020, a declarat Aleksei Kudrin, şef al Centrului pentru Cercetări Strategice (CSR) şi fost ministru de Finanţe, într-un interviu acordat Itar-TASS.
Economica.net - lun, 16 ian. 2017, 17:51
Rusia ar putea majora vârsta de pensionare

Rusia poate acumula resurse economice substanţiale în următorii 10-16 ani, după ce se va decide majorarea vârstei de pensionare, a apreciat Kudrin. Acesta consideră că decizia nu-i va afecta pe actualii pensionari, ci numai pe cei care se vor pensiona ulterior.

”Majorarea vârstei de pensionare nu va rezolva toate problemele legate de deficitul sistemului de pensii, dar va rezolva o parte importantă”, a declarat şeful CSR.

Luni, directorul general adjunct al Fondului Monetar Internaţional, David Lipton, a afirmat că Rusia ar trebui să reexamineze nivelul vârstei de pensionare pentru a menţine un sistem solid de plată al pensiilor.

”Nu este inevitabil ca Rusia să majoreze vârsta de pensionare, dar alternativele sunt dificile”, a avertizat recent Andrei Belousov, consilierul pe probleme economice al preşedintelui Vladimir Putin.

”Chiar deficitul sistemului de pensii din Rusia este în creştere, majorarea vârstei de pensionare nu este singura opţiune, deşi sporirea contribuţiilor sociale ar fi destul de dificilă”, a explicat Belousov.

Acesta a adăugat că, în prezent, deficitul fondului de pensii se ridică la aproximativ 2.000 miliarde de ruble (30,4 miliarde de dolari), tendinţa este de creştere şi de aceea trebuie adoptate măsuri.

Există un consens în rândul oficialilor de la Moscova că nu este posibil ca Rusia să înregistreze o creştere economică de peste 1-2% în viitorul apropiat cu actualul său model economic, a apreciat Belousov.

Autorităţile ruse au cerut prudenţă în abordarea discuţiilor privind majorarea vârstei de pensionare, deoarece este un subiect politic sensibil, dar cei care sprijină o astfel de măsură au argumentat că este una esenţială, deoarece forţa de muncă a ţării este în scădere.

În Rusia, femeile se pensionează acum la 55 de ani şi bărbaţii la 60 de ani.

Te-ar mai putea interesa și
Managerii de la Volkswagen vor avea salariile reduse cu 10% în următorii doi ani
Managerii de la Volkswagen vor avea salariile reduse cu 10% în următorii doi ani
O reducere a bonusurilor managerilor de la Volkswagen va duce la o reducere a salariilor cu 10% în următorii doi ani, a informat duminică ziarul Sueddeutsche Zeitung, după ce producătorul german......
Azi se aleg președinți pentru Senat și Camera Deputaților
Azi se aleg președinți pentru Senat și Camera Deputaților
Senatul şi Camera Deputaţilor, îşi aleg, luni dimineaţă, preşedinţii, după ce, la finalul săptămânii trecute, ...
Tanczos Barna, propus de UDMR ca ministru de Finanțe, spune că va aborda rațional politicile fiscale
Tanczos Barna, propus de UDMR ca ministru de Finanțe, spune că va aborda rațional politicile fiscale
Senatorul Tanczos Barna, propus de UDMR pentru funcţia de ministru al Finanţelor în viitorul Guvern, anunţă că va deţine ...
BMW XM by Kith, o ediție limitată de 47 de unităţi
BMW XM by Kith, o ediție limitată de 47 de unităţi
Modelul plug-in hybrid de înaltă performanță XM va fi disponibil anul viitor sub numele de BMW XM by Kith 2025, cu design ...