Rusia ar putea modifica taxa la exporturile de grâu

Economica.net
05 08. 2015
grau_76482000_88770900_53262500

‘Este necesar să modificăm rapid taxa’, a explicat oficialul rus, adăugând că un grup de lucru se va întâlni în următoarele două săptămâni pentru a analiza problema.

Declaraţia vine după ce premierul rus Dmitri Medvedev a cerut Guvernului să rezolve problema taxei la exporturile de grâu, scrie Agerpres.

Traderii se tem că profiturile înregistrate în urma vânzărilor de grâu vor fi afectate din cauza taxei la exporturile de grâu dacă rubla continuă să se deprecieze în următoarele luni.

Din iulie, taxa la exporturile de grâu este fixată la 15% din preţul vamal plus 7,5 euro (opt dolari) pe tonă, dar nu putea fi mai mică de 35 de euro pe tonă.

Ministrul rus al Agriculturii, Aleksandr Tkachev, declara recent că preţurile la grâu ar trebui limitate la nivelul de 11.000 de ruble (220 de dolari) pe tonă pentru a-i putea proteja pe crescătorii ruşi de animale.

Rusia a fost anul trecut al patrulea mare exportator mondial de grâu.