Rusia ar putea răspunde la închiderea spaţiului aerian de către alte ţări pentru oficialii ruşi
Ucraina şi România şi-au închis spaţiul aerian pentru un avion guvernamental rus, la bordul căruia se aflau vicepremierul Dmitri Rogozin, ministrul culturii Vladimir Medinski şi un grup de deputaţi, printre care şi Leonid Sluţki, şeful Comisiei pentru afacerile cu CSI din Duma de Stat, care figurează pe lista cu sancţiuni a UE, aminteşte agenţia menţionată de presă.
‘Orice stat care întreprinde acţiuni ostile faţă de Rusia trebuie să pornească de la faptul că ar putea deveni obiectul unor represalii de acelaşi gen’, a avertizat liderul parlamentar rus.
‘Altfel zis, dacă există sentimentul că asupra Rusiei se poate exercita acum presiune, întrerupând zborurile membrilor guvernului său, cred că ar trebui să le arătăm că vor urma represalii’, a afirmat Puşkov, în declaraţia sa pentru RIA Novosti.
Cu toate acestea, el nu vede necesitatea adoptării unui proiect de lege care să limiteze zborurile NATO în spaţiul aerian al Rusiei, estimând că puterea executivă de la Moscova ar putea lua măsuri adecvate în acest sens.
Rusia, în opinia sa, ar trebui să avertizeze Ucraina că astfel de interdicţii vor avea consecinţe.’Nu putem permite acestui guvern (al Ucrainei), care nu şi-a dovedit încă legitimitatea, să acţioneze astfel faţă de ţara noastră’, a mai spus el, adăugând că, dacă astfel de practici vor continua, Rusia trebuie să-şi rezerve dreptul ca în orice moment să întrerupă zborul – fie prin închiderea spaţiului aerian pentru puterea nelegitimă ucraineană, fie să întoarcă avionul din zbor, aşa cum s-a întâmplat la sfârşitul săptămânii trecute cu avionul oficial rus, în zborul spre şi dinspre Chişinău la Moscova.