Rusia ar putea să reziste sancţiunilor occidentale până la patru ani fără repercusiuni economice majore – BND

Economica.net
22 10. 2014
eu_x_russia_48855800_48460100_92455200

La ora actuală, rezervele de numerar ale Moscovei sunt estimate la aproximativ 619 miliarde de dolari, ceea ce reprezintă 162% din valoarea cheltuielilor publice pe anul în curs. Numai din aceste fonduri Rusia ar putea trăi cel puţin 20 de luni, fără mari probleme, scrie Agerpres.

Potrivit estimărilor BND, graţie datoriei publice reduse (13%) şi rezervelor mari de numerar, Rusia ar putea să reziste sancţiunilor occidentale timp de patru ani fără a intra în insolvenţă.

La data de 1 octombrie, conform Băncii Centrale a Federaţiei Ruse, rezervele internaţionale ale Rusiei depăşeau 454 de miliarde de dolari.

Cu toate acestea, unii analişti occidentali, precum şi ruşi estimează că restricţiile occidentale au început deja să se resimtă asupra economiei ruse, pe fondul scăderii preţului la petrol, de care Rusia depinde într-un grad ridicat.

SUA şi Uniunea Europeană nu au recunoscut alipirea Crimeii la Federaţia Rusă, catalogând-o drept anexare ilegală, şi au acuzat Moscova de amestec în afacerile interne ale Ucrainei. Autorităţile ruse neagă aceste acuzaţii, apreciindu-le ca inacceptabile. Pentru rolul Rusiei în criza ucraineană, SUA şi UE au instituit o serie de sancţiuni, în mai multe etape, condiţionând ridicarea lor de detensionarea situaţiei în Ucraina.