Rusia are date care arată că avionul turc doborât de Siria a intrat în spaţiul aerian sirian – surse

Rusia deţine date poziţionale precise care arată că avionul turc doborât de Siria la 22 iunie a încălcat spaţiul aerian sirian, a declarat o sursă militară rusă citată luni de agenţia de presă Interfax, transmite AFP.
Economica.net - mar, 03 iul. 2012, 04:28
Rusia are date care arată că avionul turc doborât de Siria a intrat în spaţiul aerian sirian - surse

Această sursă a declarat sub acoperirea anonimatului că avionul de luptă turc era fără îndoială în spaţiul aerian al Siriei şi că Moscova dispune de date privind întregul traseu.

„Avem date privind poziţia exactă a avionului armatei aeriene turce până în momentul în care a fost doborât de apărarea aeriană siriană”, a declarat sursa pentru agenţia de presă rusă.

„Aceste date confirmă fără ambiguităţi faptul că avionul a încălcat spaţiul aerian sirian”, a spus aceasta.

Informaţia nu a fost confirmată oficial de Moscova, însă ministrul rus al Afacerilor Externe Serghei Lavrov a declarat la sfârşitul săptămânii trecute că Rusia dispune de informaţii cu privire la poziţia avionului turc şi că este dispusă să împărtăşească aceste date.

Sursa militară citată de Interfax nu a declarat precis de unde provin informaţiile pe care le comunică. Însă „noi controlăm situaţia (în regiune, n.r.) prin diverse canale” şi forţele armate ruse au capacitatea de a analiza asemenea date, a declarat aceasta.

După distrugerea aparatului, un F-4 Phantom, Turcia a afirmat că avionul se afla în spaţiul aerian internaţional, în timp ce Damascul susţine că acesta intrase în spaţiul său aerian.

Wall Street Journal, citând surse din serviciile de informaţii americane, a indicat sâmbătă că F-4 Phantom turc „a fost foarte probabil lovit de bateriile antiaeriene de pe coasta (siriană) în timp ce se afla în spaţiul aerian sirian”.

Distrugerea avionului, ai cărui piloţi nu au fost găsiţi, a determinat creşterea tensiunii între Turcia şi Siria, aflată deja la cote ridicate din cauza conflictului intern în curs din Siria şi a susţinerii acordate de Ankara insurecţiei împotriva preşedintelui Bashar al-Assad.

La sfârşitul săptămânii, Turcia a trimis în aer avioane de vânătoare după ce elicoptere siriene au zburat aproape de frontiera dintre cele două state.

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...