Rusia avertizează SUA: O posibilă intervenţie în Siria va avea consecinţe extrem de grave

Economica.net
26 08. 2013
obama_putin_g8_580_30329600

‘Serghei Lavrov i-a atras atenţia interlocutorului său în legătură cu consecinţele extrem de grave ale unei posibile intervenţii militare pentru Orientul Mijlociu şi Africa de Nord, unde ţări precum Irakul sau Libia sunt în continuare destabilizate’, se arată într-un comunicat al Ministerului de Externe rus.

Un important senator american a declarat că, în opinia sa, preşedintele Barack Obama va cere aprobarea Congresului SUA pentru folosirea forţei în Siria după ce legislativul american îşi va relua activitatea luna viitoare, notează Reuters.

Pe de altă parte însă Rusia, un aliat al preşedintelui sirian Bashar al-Assad, a sugerat că în spatele presupusului atac cu arme chimice s-ar afla rebelii sirieni.

‘În legătură cu această chestiune, partea rusă cere (Washingtonului) să se abţină de la ameninţarea cu forţa la adresa Damascului, să nu cedeze la provocări şi să încerce să contribuie la crearea unor condiţii normale pentru ca misiunea ONU să poată realiza o anchetă aprofundată şi imparţială la faţa locului’, se menţionează în comunicatul Ministerului de Externe rus.