Rusia – Cel mai nou submarin nuclear va fi transferat permanent la o bază din Kamceatka în august

24 05. 2023
submarin rusia generalissimo suborov 7645457657

Submarinul ‘Generalissimo Suvorov’, care a intrat în serviciu la sfârşitul lui 2022, este echipat cu până la 16 rachete Bulava, fiecare dintre acestea putând să transporte mai mult de un focos nuclear.

‘Submarinul Generalissimo Suvorov va efectua o tranziţie inter-navală de la Flota Nordică (din Arctica) spre Flota Pacificului în august’, a transmis agenţia TASS, citând o sursă apropiată Ministerului Apărării.

‘Tranziţia va fi realizată de-a lungul Rutei Maritime Nordice, inclusiv în poziţie submersă’, adaugă ştirea TASS.

Rusia îşi întăreşte capacităţile de apărare în vastele sale regiuni din Extremul Orient, învecinat cu zona Asia-Pacific, acuzând Statele Unite de extinderea prezenţei lor în regiune şi provocând preocupări de securitate în Japonia şi alte ţări din zonă.

‘Generalissimo Suvorov’ este destinat să consolideze forţa Flotei ruse a Pacificului de submarine cu propulsie nucleară la baza de submarine Rîbacii din peninsula Kamceatka, au relatat anterior agenţiile ruse.

Conform acestora, submarinul este al şaselea din clasa Borei de submersibile de mai mici dimensiuni şi mai greu de depistat, şi care vor înlocui generaţiile anterioare de submarine dotate cu rachete balistice.