Rusia cere convocarea unei reuniuni a Consiliului de Securitate al ONU pentru discutarea sabotajului asupra conductelor Nord Stream 1 și 2

Rusia va cere convocarea unei reuniuni a Consiliului de Securitate al ONU pentru a discuta despre sabotajul comis în luna septembrie asupra gazoductelor Nord Stream, a anunţat miercuri misiunea rusă pe lângă ONU, potrivit agenţiei RIA, citată de Reuters, transmite Agerpres.
AGERPRES - mie, 15 feb. 2023, 21:41
Rusia cere convocarea unei reuniuni a Consiliului de Securitate al ONU pentru discutarea sabotajului asupra conductelor Nord Stream 1 și 2

Explozii survenite atunci au avariat şi scos din funcţiune cele două gazoducte care leagă Rusia de Germania prin Marea Baltică. Conducta Nord Stream 2 nu fusese folosită niciodată, întrucât sancţiunile impuse Rusiei după agresiunea contra Ucrainei au împiedicat darea ei în exploatare, iar conducta Nord Stream 1 era la acel moment oprită temporar de Moscova sub pretextul unor lucrări de mentenanţă.

În timp ce Germania, Danemarca şi Suedia, statele prin a căror zonă economică exclusivă trec gazoductele Nord Stream nu au elucidat cauza exploziilor – într-o dezbatere în parlamentul german opoziţia a acuzat guvernul cancelarului Olaf Scholz că nici nu face eforturi în anchetă -, Rusia a acuzat SUA că se află în spatele exploziilor, argumentând că Washingtonul avea interesul ca fluxul de gaze prin acele conducte să înceteze pentru a putea exporta mai multe gaze naturale lichefiate şi a reduce legăturile Rusiei cu Europa.

Această teorie a fost susţinută săptămâna trecută de jurnalistul american de investigaţie Seymour Hersh, care a scris pe blogul său că scafandri ai US Navy, ajutaţi de Norvegia, au plantat dispozitive explozive pe aceste conducte în luna iunie şi le-au declanşat trei luni mai târziu.

Casa Albă a catalogat afirmaţiile jurnalistului drept „total false” şi „pură ficţiune”.

Te-ar mai putea interesa și
Producătorul de mașini electrice Rivian pare să-și fi revenit și așteaptă să intre pe profit, în premieră, în 2025
Producătorul de mașini electrice Rivian pare să-și fi revenit și așteaptă să intre pe profit, în premieră, în 2025
Rivian a depășit vineri așteptările analiștilor pentru livrările din trimestrul al patrulea și a declarat că producția sa nu mai este constrânsă de o lipsă de componente, un semn pozitiv......
Globurile de Aur 2025 – Actorul de origine română Sebastian Stan, printre câştigători. Lista completă a premiilor
Globurile de Aur 2025 – Actorul de origine română Sebastian Stan, printre câştigători. Lista completă a premiilor
Cea de-a 82-a gală de decernare a Globurilor de Aur a avut loc la hotelul Beverly Hilton din Los Angeles. Evenimentul a ...
Secretarul de stat american, Antony Blinken, în Coreea de Sub, în probabil ultima vizită externă a mandatului său
Secretarul de stat american, Antony Blinken, în Coreea de Sub, în probabil ultima vizită externă a mandatului său
Secretarul de stat american, Antony Blinken, a sosit luni în Coreea de Sud, aflată în plină criză politică după încercarea ...
Ilie Bolojan spune că daca statul continuă să risipească banii, taxele vor trebui majorate din nou
Ilie Bolojan spune că daca statul continuă să risipească banii, taxele vor trebui majorate din nou
Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a declarat că, dacă nu sunt scăzute cheltuielile de funcţionare ale statului, ...