Rusia concentrează peste 400.000 de soldaţi în Ucraina. Zelenski le cere aliaţilor să continue livrările de arme

Rusia concentrează pe teritoriul ucrainean ocupat peste 400.000 de soldaţi, ceea ce îi permite să desfăşoare simultan operaţiuni de anvergură pe diferite secţiuni ale frontului, a declarat la postul Kiev TV un reprezentant al serviciului militar de informaţii ucrainean, Andri Iusov, citat marţi de agenţia EFE, în timp ce preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski le-a cerut aliaţilor ţării sale continuarea furnizării de arme pentru a susţine astfel atât Ucraina, cât şi securitatea Europei.
AGERPRES - mar, 24 oct. 2023, 15:55
Rusia concentrează peste 400.000 de soldaţi în Ucraina. Zelenski le cere aliaţilor să continue livrările de arme

„Au suficiente trupe pentru operaţiuni distincte în diferite secţiuni ale frontului”, a explicat ofiţerul de informaţii ucrainean, care a descris efectivele militare ruseşti desfăşurate în Ucraina drept „considerabile”. El a mai spus că Rusia continuă să trimită armament pentru trupele angajate în război în Ucraina şi, de asemenea, continuă mobilizarea de personal pentru a-şi consolida armata.

După cum a recunoscut însuşi Statul Major ucrainean, Rusia a trecut la ofensivă pe frontul din estul şi nord-estul Ucrainei şi lansează atacuri continue pentru a înainta şi mai mult în apropierea localităţilor ucrainene Avdiivka, Mariinka şi Kupiansk.

Trupele ruse au reuşit să câştige teren în împrejurimile oraşelor Bahmut şi Avdiivka, ambele situate în provincia ucraineană estică Doneţk, a anunţat marţi canalul ucrainean de Telegram „DeepState”, unul dintre cele mai influente şi populare dintre toate cele care urmăresc derularea războiului.

„Zona Bahmut. Kaţapii (termen depreciativ ce face referire la ruşi, n.red.) au succes parţial în apropierea şoselei T-0504, atacă dinspre zona Ivanovske”, scrie acest canal ucrainean despre ultimele acţiuni ruseşti la sud de Bahmut, unde trupele Moscovei contraatacă pentru a recupera poziţiile pierdute. „Dacă inamicul continuă să înainteze în această direcţie va crea probleme pentru prima linie defensivă ucraineană în această secţiune a frontului”, estimează „DeepState”.

Cât despre situaţia din apropierea oraşului Avdiivka, unde Rusia a lansat cele mai intense atacuri de luna aceasta, canalul ucrainean de Telegram menţionează o înaintare rusească la sud-vest de această localitate controlată de trupele ucrainene şi pe care trupele ruseşti încearcă să o încercuiască. „Inamicului deja nu-i mai pasă de echipamente şi ne copleşeşte pur şi simplu cu efectivele, la fel ca armata sovietică la Rjev”, referire la localitatea rusă unde s-a dat o celebră bătălie în al Doilea Război Mondial.

Ucraina a lansat în iunie o contraofensivă în sud-est în provinciile Zaporojie şi Doneţk pentru eliberarea teritoriilor ocupate de armata rusă, urmărind în primul rând să ajungă la Marea Azov pentru a tăia legătura terestră a Rusiei cu Crimeea şi cu partea de sud a provinciei Herson. Dar câştigurile teritoriale în această contraofensivă au fost până în prezent minore, armata ucraineană reuşind doar să elibereze o mână de sate.

Astfel, linia frontului care se întinde pe o lungime de peste 1.000 de kilometri nu s-a mişcat aproape deloc din luna noiembrie 2022, când, sub ameninţarea unei ofensive ucrainene, armata rusă s-a retras din partea de nord a provinciei ucrainene Herson dincolo de Nipru, stabilindu-şi defensiva pe bariera naturală reprezentată de acest fluviu. Armata ucraineană încearcă în prezent să traverseze Niprul pentru a crea capete de pod pe malul de est al fluviului.

Adresându-se marţi prin videoconferinţă la reuniunea de la Praga a Platformei Internaţionale Crimeea, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski le-a cerut aliaţilor ţării sale să continue furnizarea de arme pentru ca Ucraina să se poată apăra în faţa agresiunii ruse, argumentând că „securitatea pe termen lung” a Europei depinde de acest ajutor.

„Orice ţară europeană, chiar dacă s-a obişnuit cu ideea agresiunii ruse, trebuie să-şi dea seama că securitatea sa depinde de reuşita noastră în faţa inamicului”, a indicat preşedintele ucrainean. Obiectivul trebuie să fie „întreruperea rutelor de aprovizionare dinspre Rusia către Crimeea”, până când Ucraina va „recăpăta controlul deplin asupra peninsulei”, a adăugat Zelenski.

Deja „iluzia” dominaţiei Rusiei asupra Crimeii şi Mării Negre a fost spulberată, pentru că „flota rusă nu mai poate opera în partea de vest a Mării Negre şi fuge treptat din Crimeea”, ceea ce este „o realizare istorică”, a susţinut preşedintele ucrainean mai departe.

Armata ucraineană şi-a intensificat în ultimele luni atacurile cu rachete şi drone aeriene sau de suprafaţă asupra ţintelor militare ruseşti din Crimeea, apelând inclusiv la debarcarea unor grupuri de sabotaj în această peninsulă, ca tactici de război asimetric menite să compenseze lipsa altor mijloace aeriene şi rezultatele modeste ale contraofensivei.

Te-ar mai putea interesa și
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Retailerul alimentar Mega Image, parte a grupului olandezo-belgian Ahold Delhaize, a continuat anul trecut investițiile în energia verde. La finalul anului trecut avea 43 de centrale fotovoltaice......
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) şi-a dat acordul pentru proiectul privind modernizarea şi eficientizarea ...
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Preşedinta USR, Elena Lasconi, a declarat că la consultările la Cotroceni i-a comunicat preşedintelui Klaus Iohannis ...
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților celor două camere se va putea face și guvernul
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților ...
Preşedintele Klaus Iohannis a făcut declarații după consultările pe care le-a avut la Palatul Cotroceni cu partidele ...