Rusia consideră că această suspendare este „ilegală şi motivată politic, cu scopul de a pedepsi în mod ostentativ un stat membru suveran al ONU care duce o politică internă şi externă independentă”.
”Din păcate, în condiţiile actuale, Consiliul este practic monopolizat de un grup de state care îl folosesc în scopuri conjuncturale”, a adăugat ministerul.
”Loialitatea sinceră a Rusiei faţă de apărarea şi promovarea drepturilor omului ne împiedică să rămânem parte a unui mecanism internaţional care a devenit un executant al voinţei unui astfel de grup de ţări”, se mai spune în comunicat, citat de EFE.
Adunarea Generală a Naţiunilor Unite, formată din 193 de membri, a suspendat joi Rusia din funcţia de membru al Consiliului ONU pentru Drepturile Omului ca răspuns la presupusele abuzuri pe care le comite în Ucraina.
Imediat după aflarea veştii, Rusia a anunţat că a decis să se retragă voluntar şi imediat din Consiliul ONU pentru Drepturile Omului, încheindu-şi mai devreme mandatul în cadrul Consiliului, din care mai avea de executat mai mult de un an şi jumătate.
„Federaţia Rusă a decis să îşi înceteze calitatea de membru al Consiliului ONU pentru Drepturile Omului înainte de termen, începând cu 7 aprilie 2022”, a declarat Gennadi Kuzmin, reprezentantul permanent adjunct al Rusiei la ONU, după votul din Adunarea Generală, conform TASS.
Potrivit acestuia, Rusia va continua să îşi îndeplinească obligaţiile internaţionale privind drepturile omului şi după retragerea din Consiliul ONU pentru Drepturile Omului.
„Decizia pe care am luat-o de a renunţa anticipat la calitatea de membru al Consiliului ONU pentru Drepturile Omului nu reprezintă o derogare de la obligaţiile internaţionale ale Rusiei în domeniul drepturilor omului”, a spus oficialul rus, citat de TASS.
Ambasadorul rus la Consiliul ONU pentru Drepturile Omului şi la alte instituţii ale ONU la Geneva, Gennadi Gatilov, a declarat că decizia de suspendare a Rusiei ”subminează credibilitatea” instituţiei din cauza ”şantajului” Occidentului.
”Ţările occidentale nu ezită să şantajeze alte delegaţii pentru a-şi atinge obiectivele, ceea ce discreditează Consiliul, îi afectează iremediabil reputaţia şi îi subminează credibilitatea”, a declarat diplomatul într-un comunicat după ce Adunarea Generală a ONU a votat pentru suspendarea Rusiei.
Gatilov a confirmat că Rusia se retrage din Consiliu ”în avans”, înainte ca suspendarea să intre în vigoare, dând şi el asigurări că ”acest lucru nu înseamnă o retragere din obligaţiile noastre în domeniul drepturilor omului”.
Ambasadorul ucrainean Serghei Kisliţa a răspuns ironic la anunţul rusesc: „Nu demisionezi după ce ai fost concediat. Este exact ceea ce s-a întâmplat cu Federaţia Rusă”.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov (foto), a regretat suspendarea Rusiei din Consiliul pentru Drepturile Omului, dar a adăugat că Moscova va continua să îşi apere interesele ”cu toate mijloacele legale de care dispune”.