Rusia consideră ‘inadmisibile’ ameninţările lansate de secretarul de stat american
‘Apreciem inadmisibile ameninţările la adresa Rusiei exprimate de secretarul de stat american John Kerry cu privire la ultimele evenimente din Ucraina şi Crimeea’, a anunţat Ministerul de Externe rus.
Aproximativ 300 de manifestanţi pro-ruşi au luat cu asalt luni administraţia regională din Doneţk (estul Ucrainei), fieful preşedintelui demis Viktor Ianukovici.
După o manifestaţie la care au participat între 3.000 şi 4.000 de persoane având drapele ruseşti şi care scandau ‘Rusia, Rusia !’, un grup de manifestanţi a spart geamurile şi a intrat în clădirea Consiliului local.
Poliţiştii de frontieră ucraineni au raportat luni dimineaţă o concentrare de vehicule blindate ruse la trecerea cu feribotul prin strâmtoarea Kerci, dintre Marea Neagră şi Marea Azov, menţionează Reuters.
Un purtător de cuvânt al pazei de coastă ucrainene a declarat, de asemenea, că nave ruseşti se deplasează atât spre intrarea, cât şi spre ieşirea din portul Sevastopol, unde se află baza Flotei ruse din Marea Neagră, conform agenţiei de presă ucrainene Unian.