Rusia dă vina pe Armenia pentru eşecul negocierilor cu Azerbaidjanul
Armenia şi Azerbaidjan sunt angajate de mai multe luni în discuţii pentru negocierea unui acord de pace privind regiunea Nagorno-Karabah, teritoriu azer cu populaţie majoritar armeană.
În ultima lună, cetăţeni azeri care pretind că sunt activişti de mediu au blocat singurul drum care leagă Nagorno-Karabah de Armenia în ceea ce Erevanul a calificat drept o blocadă aprobată de guvernul de la Baku. Autorităţile azer susţin că militanţii pentru mediu au preocupări legitime faţă de exploatarea minieră armeană în regiune, pe care o consideră ilegală, negând instituirea unei blocade împotriva Nagorno-Karabah.
Într-o declaraţie făcută joi, Rusia a acuzat Armenia pentru eşecul discuţiilor de pace între cele două părţi şi a chemat Erevanul să revină la masa negocierilor.
‘Este dificil de evaluat poziţia Erevanului atunci când declaraţiile oficiale diferă atât de mult’ în una şi aceeaşi problemă, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus, Maria Zaharova.
Decizia Erevanului de a se retrage de la negocierile de pace care fuseseră programate în decembrie la Moscova ‘ne-a împiedicat să discutăm asupra tratatului de pace’, a afirmat Zaharova, adăugând: ‘Dacă partenerii noştri armeni sunt cu adevărat interesaţi să rezolve aceste probleme… atunci în loc să se angajeze într-o gândire dogmatică este necesar să continuăm să lucrăm împreună’.
Oficialii de la Erevan sunt din ce în ce mai indignaţi faţă de Rusia – în mod oficial aliată în virtutea unui tratat de apărare reciprocă – pentru că nu a făcut mai mult pentru a pune capăt blocadei.
Conform unui acord de pace semnat în 2020, după ostilităţile din Nagorno-Karabah dintre Azerbaidjan şi Armenia în toamna aceluiaşi an, Rusia a desfăşurat un contingent de menţinere a păcii în regiune, iar Azerbaidjanul a fost de acord să asigure libera circulaţie de-a lungul coridorului Lacin, care leagă Armenia de Nagorno-Karabah.
Armenia declară că Azerbaidjanul nu respectă acest acord şi vrea ca forţele ruse de menţinere a păcii să facă mai mult pentru a-i îndepărta pe protestatarii azeri.
Moscova susţine că face tot ceea ce poate, dar deocamdată fără niciun rezultat, conform responsabililor de la Erevan.
În acest context, mass-media ruse citează o declaraţie din urmă cu o zi a premierului armean Nikol Paşinian, în care acesta se pronunţă împotriva prezenţei militare a Rusiei în ţara sa. ‘Prezenţa Rusiei în Armenia nu numai că nu îi garantează securitatea, ci, dimpotrivă, creează ameninţări la adresa securităţii ei, declară Paşinian’, citat de Pravda.ru.
Semn al divergenţelor tot mai mari dintre Erevan şi Moscova poate fi considerat şi anunţul din urmă cu o zi, când Paşinian a declarat că Armenia nu va găzdui desfăşurarea exerciţiilor în cadrul Organizaţiei Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC) pe teritoriul său, considerându-le inadecvate în situaţia actuală.
Pe teritoriul Armeniei urmau să aibă loc în cursul acestui an exerciţiile ‘Frăţie indestructibilă’ în cadrul OTSC, la care trebuiau să ia parte toate ţările membre ale acestei organizaţii de cooperare militară regională condusă de Moscova – Rusia, Belarus, Kazahstan, Kîrgîzstan, Tadjikistan şi Armenia.