Rusia, dispusă să susţină prelungirea acordului de reducere a producţiei de petrol
Ministrul rus al Energiei, Alexander Novak, a afirmat că Rusia va discuta, la reuniunea OPEC din 30 noiembrie, detaliile unei eventuale prelungiri a acordului convenit anul trecut, dar nu a precizat cu cât ar urma să fie prelungit acest acord, care este programat să expire în luna martie 2018.
‘Ţintele referitoare la echilibrarea pieţei nu au fost însă atinse. Toată lumea susţine prelungirea, astfel încât ţintele să fie în sfârşit atinse’, a spus Novak, adăugând că în prezent sunt analizate mai multe opţiuni.
Arabia Saudită, cel mai important membru al OPEC, ar dori ca acordul de reducere a producţiei de petrol să fie prelungit pentru încă nouă luni, până la finele lui 2018, o poziţie care, potrivit preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin, este sprijinită de Moscova.
Rusia este puternic dependentă de veniturile din exporturile de petrol şi se teme că o eventuală creştere bruscă a preţurilor ar putea fi urmată de un nou colaps. Un obiectiv cheie al acordului convenit în 2016 de principalii producători mondiali de petrol a fost atins, în condiţiile în care cotaţia ţiţeiului Brent a revenit la peste 60 de dolari per baril, de la 27 de dolari per baril în 2016.
Bugetul Rusiei este construit pe baza ipotezei unui preţ al barilului de petrol de 40 de dolari, ceea ce sugerează că există o rezervă consistentă care să protejeze bugetul de o scădere bruscă a preţului ţiţeiului. Alexander Novak a declarat vineri că se aşteaptă ca preţul petrolului să rămână între 50 şi 60 de dolari per baril, atât în acest an cât şi anul viitor.
În luna decembrie 2016, ţările membre OPEC şi alte 11 state producătoare din afara cartelului au acceptat să-şi reducă producţia combinată cu 1,8 milioane de barili pe zi (bpd) până în martie 2018.
În 30 noiembrie va avea loc la Viena o reuniune OPEC unde se va analiza situaţia de pe piaţa ţiţeiului şi posibila extindere a acordului. Până acum, Rusia, Arabia Saudită şi Irak au indicat că sunt deschise la extinderea perioadei de reducere a producţiei de ţiţei.