Rusia: Două avioane s-au agăţat cu aripile pe aeroportul Şeremetievo din Moscova
O sursă din cadrul turnului de control de pe Şeremetievo anunţase anterior coliziunea dintre două avioane în timp ce erau tractate spre zona de staţionare. Ulterior s-a aflat ca un avion era fără pasageri, iar celălalt tocmai aterizase din Kaliningrad, vestul Rusiei.
Mai târziu, un oficial al companiei Aeroflot a precizat că s-a produs „o atingere uşoară a aripilor”.
Avionul sosit din Kaliningrad era tractat spre zona de staţionare în acelaşi timp cu tractarea unui alt avion într-un spaţiu adiacent, potrivit aceluiaşi reprezentant al Aeroflot.
Din cauza problemelor apărute la vehiculul care tracta avionul sosit de la Kaliningrad, acesta a alunecat pe o pantă şi astfel s-a produs o acroşare uşoară la nivelul aripilor celor două aparate de zbor.
Vârful aripilor au avut de suferit în cazul coliziunii, însă pasagerii veniţi din Kaliningrad au fost în afara oricărui pericol, a asigurat reprezentantul Aeroflot