Rusia: Două explozii în incidentul nuclear, potrivit agenţiei de monitorizare norvegiene

Explozia care a ucis cinci oameni de ştiinţă ruşi în timpul testării unui motor de rachetă la începutul acestei luni a fost urmată de o a doua explozie două ore mai târziu, sursa probabilă a unui vârf de radiaţii, a declarat vineri agenţia de monitorizare geologică norvegiană, citată de Reuters.
Economica.net - vin, 23 aug. 2019, 14:47
Rusia: Două explozii în incidentul nuclear, potrivit agenţiei de monitorizare norvegiene

A doua explozie, detectată doar de senzorii de analizare a semnalelor infrasonice şi nu de monitoarele seismice care înregistrează mişcările seismice, a fost probabil de la o rachetă alimentată cu combustibil radioactiv, a precizat agenţia Norsar.

Agenţia nucleară de stat a Rusiei, Rosatom, a declarat la 10 august că accidentul a implicat „surse de izotop”, dar nu a oferit detalii suplimentare.

Ministerul Apărării rus nu a răspuns imediat la o cerere de a comenta când a fost contactat de Reuters vineri.
Rosatom a recunoscut că cinci dintre angajaţii săi au fost ucişi în explozia din 8 august în apropierea Mării Albe, în extremul nord al Rusiei. A fost de asemenea anunţată moartea a doi militari.

Au existat informaţii contradictorii cu privire la consecinţele accidentului. Ministerul Apărării rus a declarat iniţial că nivelul de radiaţii a rămas în parametri normali, în timp ce agenţia de stat a spus că nivelurile de radiaţii au crescut.

Autoritatea norvegiană pentru securitate nucleară DSA a declarat pe 15 august că a găsit cantităţi minime de iod radioactiv în apropierea graniţei arctice a Norvegiei cu Rusia, deşi nu a putut spune dacă aceasta avea legătură cu incidentul din Rusia.

Detectarea de către Norsar a unei a doua explozii a fost anunţată pentru prima dată de ziarul norvegian Aftenposten vineri.

„Am înregistrat două explozii, dintre care ultima a coincis în timp cu creşterea anunţată a radiaţiilor”, a declarat pentru Reuters directorul executiv Norsar, Anne Stroemmen Lycke, adăugând că aceasta pare să provină din combustibilul rachetei.

„Ambele explozii au fost înregistrate pe sistemul nostru de infrasunete. Prima a fost de asemenea înregistrată de seismologi”, a adăugat ea.

Te-ar mai putea interesa și
Marii producători auto europeni critică noile tarife vamale impuse de UE
Marii producători auto europeni critică noile tarife vamale impuse de UE
Noile tarife vamale impuse de Uniunea Europeană, de până la 38%, pentru vehiculele electrice exportate în Europa din China au fost puternic criticate de producătorii auto germani scrie......
Porsche nu plănuiește să-și mute nicio parte a procesului de producție în SUA
Porsche nu plănuiește să-și mute nicio parte a procesului de producție în SUA
Porsche nu are în plan să mute nicio parte a procesului său de producție în SUA, a declarat vineri un purtător de cuvânt, ...
Ucraina va construi un pod peste Dunăre în sudul Odessei spre Isaccea, ce va conecta Ucraina cu UE
Ucraina va construi un pod peste Dunăre în sudul Odessei spre Isaccea, ce va conecta Ucraina cu UE
În sudul regiunii Odesa se va construi un nou pod peste Dunăre, care să ducă din satul Orlivka, din raionul Izmail, spre ...
Întârzie intenționat China livrările de pământuri rare? Unii experți americani așa cred
Întârzie intenționat China livrările de pământuri rare? Unii experți americani așa cred
Într-o clădire gri și impunătoare, la est de Piața Tiananmen din Beijing, o mică echipă din cadrul Ministerului Comerțului ...