Rusia: Duma adoptă amendamente controversate la o lege privind Internetul

Economica.net
12 07. 2012
internet_03643200

Amendamentele la legea privind „protecţia copiilor” împotriva pericolelor pentru „sănătatea şi dezvoltarea lor” pe care le reprezintă unele informaţii au fost adoptate cu 441 de voruri în a doua lectură şi cu 434 de voturi în a treia lectură. Niciun deputat nu a votat împotrivă.

Legea amendată trebuie adoptată de Camera superioară a Parlamentului, Consiliul Federaţiei, iar apoi trebuie promulgată de preşedintele Vladimir Putin.

Amendamentele, care au fost votate deja de Dumă la 6 iulie, în primă lectură, urmăresc înfiinţarea unui registru federal care să reglementeze activitatea site-urilor de Internet ce conţin informaţii interzise de lege, obligând proprietarii sau furnizorii de Internet să le închidă.

Legea vizează site-urile care difuzează pornografie cu caracter pedofil, care promovează consumul de droguri sau oferă sfaturi pentru sinucidere. Dar nu se precizează cărui organism federal îi revin deciziile în acest domeniu.

Această măsură îngrijorează însă site-urile de Internet şi opozanţii, care se tem de cenzură.

„Este o lege represivă (…) Aparent, este vorba despre începutul sfârşitului Internetului” în Rusia, a declarat opozantul şi scriitorul Eduard Limonov, citat de agenţia de presă Interfax.

Wikipedia în rusă şi-a întrerupt funcţionarea marţi, timp de 24 de ore, în semn de protest. „Imaginaţi-vă o lume fără informaţii libere”, scrie pe pagina de acces a Ru.Wikipedia.org. Principalul motor de căutare rus Yandex s-a alăturat protestului, iar sloganul „Totul va fi găsit” figura miercuri pe prima pagină a sa, cuvântul „totul” fiind barat cu o cruce roşie.

„Nu poţi lua astfel de decizii în grabă, aşa cum se întâmplă în prezent”, a subliniat redactorul-şef al Yandex, Elena Kolmanovskaia.

Site-ul de bloguri Livejournal, foarte popular în Rusia, a afirmat că „aceste amendamente pot ajunge la instaurarea cenzurii pe Internet în Rusia”.

Premierul Dmitri Medvedev a apărat această lege în cadrul unei întâlniri cu oficiali din cadrul partidului guvernamental Rusia Unită.

„Internetul trebuie să fie liber”, dar activităţile sale trebuie totuşi să se bazeze „pe un anumit număr de reguli”, a declarat Medvedev, citat de agenţiile ruse, apreciind că trebuie respectat „dreptul la informaţie” dar şi „dreptul la protecţie faţă de un conţinut periculos”.

În Rusia, site-uri precum Facebook şi Twitter joacă un rol de prim-plan în difuzarea ideilor opoziţiei sau în coordonarea acţiunilor de protest.