Rusia este pregătită pentru „al doilea război rece” cu SUA – oficial rus
Războiul ce durează de doi ani şi jumătate în Ucraina a provocat cea mai gravă confruntare între Rusia şi Occident de la criza rachetelor din Cuba în 1962 – considerată a fi momentul când cele două superputeri din perioada Războiului Rece s-au aflat cel mai aproape de un război nuclear.
Conflictul din Ucraina intră în ceea ce oficialii ruşi spun că este cea mai periculoasă fază de până acum. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski cere insistent de luni de zile aliaţilor Kievului să permită Ucrainei să lanseze rachete occidentale cu rază lungă de acţiune asupra unor ţinte situate în profunzimea teritoriului rus pentru a limita capacitatea Moscovei de a lansa atacuri.
Riabkov, care supervizează controlul armelor şi relaţiile cu Washingtonul în Ministerul rus de Externe, a declarat că Moscova nu îşi face iluzii în privinţa relaţiilor bilaterale ruso-americane, având în vedere „consensul bipartizan antirusesc” din Statele Unite ale Americii.
„Trebuie să ne pregătim pentru o confruntare pe termen lung cu această ţară. Suntem pregătiţi pentru aceasta în toate sensurile”, a afirmat Riabkov, citat de agenţia oficială de presă RIA Novosti.
„Transmitem toate semnalele de avertizare adversarului nostru, astfel încât acesta să nu ne subestimeze determinarea noastră”, a spus ministrul rus adjunct de externe.
Preşedintele Vladimir Putin a avertizat Occidentul săptămâna trecută că Rusia ar putea utiliza arma nucleară dacă ar fi lovită cu rachete convenţionale şi că Moscova ar considera orice atac asupra sa susţinut de o putere nucleară drept un atac comun.