Rusia este pregătită pentru negocieri cu Ucraina, dar cere ca şi estul ţării să fie reprezentat

Economica.net
08 04. 2014
steag_ucraina_99969600_77171300_34455100

‘Suntem pregătiţi să luăm în considerare un format în care să fie reprezentaţi europenii, SUA, Rusia şi partea ucraineană’, a afirmat Lavrov. ‘Noi dorim ca şi sudul şi estul Ucrainei să fie reprezentate’ la acestea discuţii, a adăugat el.

Ministrul rus de externe a respins, totodată, acuzaţia Washingtonului că Moscova destabilizează Ucraina, afirmând că situaţia s-ar putea ameliora dacă Kievul ar începe să ţină cont de interesele populaţiei rusofone din regiune.

Într-o conferinţă de presă comună cu omologul său din Angola, Georges Chikoti, Lavrov a reiterat apelul Moscovei pentru o reformă constituţională în Ucraina în vederea garantării drepturilor vorbitorilor de limbă rusă din sud-estul ţării.

Potrivit RIA Novosti, Moscova este dispusă să ia în considerare formatul multilateral de negocieri, care să includă Rusia, Ucraina, SUA şi UE, deşi nu a fost stabilită deocamdată o dată exactă a tratativelor.

Într-o convorbire telefonică anterioară cu ministrul rus de externe, secretarul de stat american John Kerry a propus desfăşurarea unor discuţii privind dezamorsarea tensiunilor în Ucraina, în termen de zece zile. ‘Nu am discutat niciun aspect concret cu John Kerry, deoarece trebuie să înţelegem mai întâi despre ce fel de format este vorba şi care va fi agenda’, a indicat Lavrov, citat de RIA Novosti.