Rusia exclude orice „coexistenţă” cu actualul regim de la Kiev şi susţine că poate rezista NATO oricât va fi nevoie

Rusia nu poate coexista cu actualul regim ucrainean şi va rezista alianţei militare a NATO cât timp va fi necesar pentru ca Moscova să-şi atingă obiectivele, a declarat marţi un diplomat de rang înalt din cadrul Ministerului Afacerilor Externe rus, informează Reuters.
AGERPRES - mar, 21 nov. 2023, 13:55
Rusia exclude orice

„Actualul regim (ucrainean) este absolut toxic, la ora actuală noi nu vedem nicio opţiune de coexistenţă cu acesta”, a declarat ambasadorul plenipotenţiar rus Rodion Miroşnik, fost ambasador în Rusia al autoproclamatei Republici Populare Lugansk, în faţa unor jurnalişti la Moscova.

Potrivit lui Miroşnik, Ucraina a comis crime împotriva civililor, iar NATO a livrat arme interzise Ucrainei, însă în final Occidentul îşi va pierde interesul pentru Ucraina, iar autorităţile de la Kiev vor intra în colaps.

„Noi putem rezista NATO atât timp cât va fi nevoie pentru a atinge obiectivele pe care le-a formulat preşedintele” rus Vladimir Putin, a mai afirmat Miroşnik.

Te-ar mai putea interesa și
Taxele americane și incertitudinea din Europa au pus pierderi de 2,3 mld. euro în bilanțul Stellantis
Taxele americane și incertitudinea din Europa au pus pierderi de 2,3 mld. euro în bilanțul Stellantis
Grupul auto Stellantis estimează că taxele din SUA vor duce la pierderi chiar mai mari în al doilea semestru din 2025, după înregistrarea unui bilanț negativ încă din prima jumătate a anului....
Vicepremierul Dragoș Anastasiu: 266 de întreprinderi publice generează pierderi de 2,5 miliarde de lei, dintre care şapte companii generează pierderi de două miliarde de lei
Vicepremierul Dragoș Anastasiu: 266 de întreprinderi publice generează pierderi de 2,5 miliarde de lei, dintre care şapte ...
Pierderile generate la nivel naţional de 266 de întreprinderi publice se ridică la 2,5 miliarde de lei, dintre care şapte ...
A murit Ozzy Osbourne. Cântărețul formației Black Sabbath avea 76 de ani
A murit Ozzy Osbourne. Cântărețul formației Black Sabbath avea 76 de ani
Cântăreţul britanic Ozzy Osbourne, solistul trupei Black Sabbath, a murit la vârsta de 76 de ani, a anunţat marţi familia ...
Piedone, prins pe telefonul șoferului când dădea instrucțiuni unui hotel din Sinaia cum să iasă bine la controlul ANPC. Interceptări
Piedone, prins pe telefonul șoferului când dădea instrucțiuni unui hotel din Sinaia cum să iasă bine la controlul ANPC. ...
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au interceptat o convorbire telefonică în care preşedintele ANPC, Cristian ...