Rusia face lobby în mai multe state UE pentru a bloca prelungirea sancţiunilor – EUobserver
Primele două serii de sancţiuni, şi anume îngheţarea activelor fostului preşedinte ucrainean Viktor Ianukovici (care se ascunde în prezent în Rusia) şi ale unora dintre colaboratorii săi apropiaţi şi interdicţii de viză, plus îngheţarea activelor unor oficiali ruşi şi ucraineni ce au jucat un rol în anexarea Crimeii de către Rusia, expiră în martie şi aprilie anul viitor. Cea de-a treia serie, îndreptată împotriva unor companii ruse din sectoarele energetic, financiar şi militar şi care a fost adoptată în luna iulie după prăbuşirea avionului companiei Malaysia Airlines în zona din estul Ucrainei controlată de separatiştii proruşi, expiră în iulie.
Drept urmare, statele membre ale UE vor trebui să decidă dacă vor prelungi sau nu aceste sancţiuni, iar o astfel de hotărâre se ia prin consens. Aşadar, dacă un singur stat membru îşi va exercita dreptul de veto, atunci sancţiunile împotriva Rusiei vor înceta.
EUobserver citează o sursă europeană implicată în consultările preliminare privind prelungirea sancţiunilor, care a menţionat că ‘ruşii acţionează intens în mai multe capitale’ pentru a bloca sancţiunile, principalele ‘ţinte’ ce ar putea deveni aliaţii Moscovei fiind Budapesta, Nicosia şi Roma.
‘În mod normal, reînnoirea sancţiunilor ar trebui să fie o formalitate. Dar se pare că nu va fi aşa de uşor, întrucât mai multe ţări îşi doresc o dezbatere mai largă pe tema sancţiunilor în luna martie’, a indicat sursa citată.
O altă sursă europeană adaugă pe lista celor trei ţări deja menţionate şi Germania, dar consideră că cele mai hotărâte în demersul de revizuire substanţială a sancţiunile împotriva Rusiei sunt Ungaria şi Cipru, în timp ce Italia, Grecia şi Slovacia ar sprijini o ridicare parţială a acestor sancţiuni.
Potrivit unor surse diplomatice, şi Republica Cehă ar putea manifesta rezerve faţă de prelungirea sancţiunilor, în timp ce statele care susţin ferm această prelungire sunt Marea Britanie, Polonia, Suedia şi statele baltice, în timp ce Franţa şi Germania ar sta deocamdată în expectativă.
În ce priveşte SUA, acestea estimează că lobby-ul rusesc nu va reuşi. Dar dacă demersul Rusiei va avea totuşi succes şi sancţiunile vor fi ridicate chiar şi parţial, în timp ce continuă războiul din estul Ucrainei, atunci am putea vedea o fisură în alianţa transatlantică, notează EUobserver.
Dintre cele trei ţări menţionate, Ungaria, Italia şi Cipru, cea care stârneşte cele mai mari temeri este prima, având în vedere succesiunea de poziţii sfidătoare ale premierului Viktor Orban faţă de SUA şi UE, el afirmând de altfel recent că sancţiunile împotriva Rusiei nu dau rezultate.
Separat de primele trei serii de sancţiuni, SUA şi UE examinează în prezent posibile noi sancţiuni care să vizeze Crimeea, printre măsurile propuse numărându-se interzicerea activităţii companiilor occidentale în această peninsulă, cu accent pe transporturi şi infrastructură. După a doua rundă de discuţii la nivel de experţi ce a avut loc joi la Bruxelles, o sursă europeană a declarat că există un acord de principiu, dar unele state încearcă să introducă ‘excepţii’ şi ‘diavolul se ascunde în detalii’.
S-ar fi dorit ca acordul să fie conturat până la întâlnirea de luni a şefilor diplomaţiilor europene, când vor fi prezenţi la Bruxelles şi premierul ucrainean şi ministrul său de externe. Dar sursele citate nu cred că se va reuşi acest lucru şi estimează mai probabilă o înţelegere până la Consiliul European de la sfârşitul săptămânii viitoare.