Rusia: Gazprom Neft ar putea renunţa la dolar dacă este lovită de sancţiuni

Gazprom Neft nu a fost afectată de sancţiuni occidentale după anexarea Crimeii de către Rusia, dar este gata să renunţe la dolari în contractele sale şi să-şi redirecţioneze fluxurile de petrol spre Asia dacă va fi nevoie, a anunţat duminică un CEO al companiei ruse, citat de Reuters.
Economica.net - lun, 07 apr. 2014, 03:42
Rusia: Gazprom Neft ar putea renunţa la dolar dacă este lovită de sancţiuni

Aleksandr Diukov a declarat reporterilor că băncile occidentale cel mai probabil nu vor opri cooperarea cu Gazprom Neft, iar principalii parteneri petrolieri occidentali nu vor ca tensiunea geopolitică să le afecteze parteneriatele, dar a adăugat că firma este pregătită să-şi intensifice contactele cu creditori din Asia.

Susţinută de Kremlin, conducerea companiilor şi-a exprimat sfidător încrederea că poate face faţă oricăror sancţiuni impuse în cea mai mare confruntare dintre Moscova şi Occident de după Războiul Rece, notează Reuters.

Statele Unite şi Uniunea Europeană au impus interdicţii de viză şi au îngheţat bunurile aliaţilor preşedintelui Vladimir Putin, ameninţând cu măsuri mai ample ce ar putea afecta sectoare economice întregi dacă Moscova escaladează tensiunea asupra Ucrainei.

‘În ceea ce priveşte sancţiunile, ele nu au afectat afacerile companiei în niciun fel’, a precizat Diukov la Sankt Petersburg, unde Gazprom Neft îşi are acum sediul.

El a sugerat că societăţile occidentale nu au vrut sancţiuni mai extinse impuse Rusiei, dar că Gazprom Neft şi-ar putea reduce dependenţa de dolarul american dacă este necesar pentru a se întoarce spre Asia, în cazul în care uşile către Vest sunt închise.

‘Desigur, am avut întâlniri, contacte cu reprezentanţi ai cercurilor de afaceri occidentale… În principiu, ei nu sunt interesaţi de escaladarea tensiunilor’, a spus Diukov.

Gazprom Neft explorează petrol neconvenţional – despre care se crede că va fi o sursă a viitoarei creşteri a producţiei ruse de petrol – în vestul Siberiei cu Royal Dutch Shell.

În timp ce Statele Unite caută să-l pedepsească pe Putin pentru anexarea Crimeii şi să-l descurajeze să încerce să controleze mai mult teritoriu ucrainean, a spus el, compania a abordat ideea de a renunţa la dolar.   

‘Nicio astfel de sarcină nu a fost stabilită /de guvern/’, a precizat el. ‘Dar… am discutat cu cumpărătorii noştri posibilitatea de a schimba contractele în euro… 95% au spus că sunt
gata’.

‘Acest lucru arată că în principiu nimic nu este imposibil – poţi trece de la dolari la euro şi de la euro, în principiu, la ruble’, a mai declarat el reporterilor, în remarci autorizate
să fie publicate luni.

Potrivit criticilor Kremlinului, companiile energetice ruseşti au nevoie de parteneriate cu companii occidentale pentru ajutor în expertiză şi finanţare în extragerea de petrol şi gaze, care sunt greu de atins.

Dar Diukov a spus că Gazprom Neft s-ar putea întoarce spre Est, făcând ecoul unui mesaj transmis de Putin şi aliaţi ai lui de top cum ar fi Igor Seşin, şeful gigantului petrolier de stat Rosneft.

‘Credem ca este puţin probabil ca băncile occidentale să oprească cu noi cooperarea, dar în orice caz, noi am pavat şi o cale spre creditori din Asia… plus că există o piaţă internă’, a remarcat Diukov.

El a mai spus că Gazprom Neft, a patra cea mai mare companie de petrol din Rusia, va continua să dezvolte explorarea de petrol neconvenţional la Bajenov în vestul Siberiei.

Gazprom Neft intenţionează să înceapă producţia de petrol comercial la câmpul ei Badra din Irak în mai şi să trimită primul cargou petrolier din Prirazlomnoe, primul câmp offshore al Rusiei din Arctica, în a doua jumătate a lunii aprilie, a mai anunţat el.

Te-ar mai putea interesa și
Qatarul va opri livrările de gaze spre UE dacă va fi amendat conform directivei privind diligenţa în materie de durabilitate
Qatarul va opri livrările de gaze spre UE dacă va fi amendat conform directivei privind diligenţa în materie de durabilitate
Qatarul a ameninţat că va opri livrările vitale de gaze spre Uniunea Europeană, dacă statele membre vor pune în aplicare cu stricteţe o nouă directivă privind diligenţa în materie de......
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, anunţă că poziţia formaţiunii politice pe care o reprezintă este ca premierul viitoarei ...
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română organizează, duminică, Tragerile Speciale Loto de Crăciun şi suplimentează fondul de câştiguri al ...
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Europarlamentarul PSD Gabriela Firea a declarat, duminică, la finalul şedinţei Consiliului Politic Naţional al social-democraţilor, ...