Rusia: Grecia vrea să adere la banca statelor BRICS

Economica.net
07 07. 2015
grecia_brics_67898765_03484800

‘În mass-media au apărut semnale conform cărora Grecia şi-ar dori să adere la banca (statelor) BRICS (Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud), ştim despre aceasta şi avem cunoştinţă despre astfel de semnale’, a afirmat Uşakov, subliniind că subiectul nu a fost discutat la nivel oficial, într-un interviu acordat RIA Novosti, RT şi canalului televiziunii publice ruse, înaintea summitului BRICS programat pentru 8-10 iulie în Ufa (Başkortostan, republică din Federaţia Rusă).

În interviu, al cărui text va fi dat publicităţii în cursul zilei de marţi, consilierul preşedintelui Putin aminteşte că NDB abia urmează să înceapă să funcţioneze. ‘Ea trebuie să-şi stabilească mai întâi priorităţile şi, desigur, ca să spunem aşa, nu cu Grecia îşi va începe activitatea, ci pornind de la propriile probleme. Dar, aşa cum am spus, problema Greciei se va afla în discuţie, însă nu în contextul alăturării sale, chiar şi într-o perspectivă mai îndepărtată, la Noua Bancă de Dezvoltare a BRICS’, a specificat Iuri Uşakov, întrebat dacă Grecia va putea primi împrumuturi pentru anumite proiecte de la această instituţie financiară, fondată în urmă cu aproape un an.

Referitor la un posibil împrumut de la NBD, Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Vladimir Putin, a declarat anterior că această chestiune ţine de relaţiile dintre Grecia, creditor şi respectiva instituţie financiară, scrie Agerpres.

Liderul ultranaţionalist Vladimir Jirinovski se opune însă unui eventual ajutor financiar din partea Rusiei pentru Grecia. ‘Noi nu trebuie să furnizăm niciun fel de ajutor Greciei. Am avut deja o experienţă tristă, când Uniunea Sovietică hrănea jumătate din lume: jumătate din America Latină, jumătate din Africa şi Asia şi întreţinea toate fostele republici sovietice, dintre care o parte le întreţine şi astăzi. Grecii au cheltuit mai mult decât au câştigat’, a afirmat el.

Este foarte puţin probabil ca Rusia să aloce Greciei mijloace pentru refinanţarea datoriei sale, a declarat luni Frank Gill, directorul pentru ratingurile suverane din Europa al agenţiei de evaluare financiară Standard and Poor’s. Rusia se confruntă ea însăşi cu restricţii în ceea ce priveşte accesul la lichidităţi în valută şi multe bănci şi companii ruse întâmpină dificultăţi în privinţa refinanţării propriilor datorii, a explicat el. ‘Este foarte puţin probabil că Grecia va găsi finanţare în afara UE pentru o sumă atât de mare’, a mai adăugat acesta, potrivit TASS.

Preşedintele rus Vladimir Putin a purtat luni o discuţie telefonică cu premierul grec Alexis Tsipras, la o zi după victoria lui ‘NU’ la referendumul de duminică. Iniţial, o sursă guvernamentală de la Atena declarase că această convorbire telefonică a avut loc la iniţiativa Kremlinului. Ulterior, Moscova a indicat că discuţia telefonică a avut loc la iniţiativa părţii elene.