Rusia: Guvernul a demisionat

Guvernul rus condus de premierul Dmitri Medvedev a demisionat miercuri, după ce preşedintele Vladimir Putin a anunţat o serie de schimbări politice în discursul său despre starea naţiunii, transmite agenţia EFE.
Economica.net - mie, 15 ian. 2020, 13:24
Rusia: Guvernul a demisionat

Medvedev a preluat conducerea executivului în mai 2018, la două luni după realegerea lui Putin ca preşedinte.

Acesta din urmă a propus miercuri organizarea unui referendum pentru revizuirea Constituţiei cu scopul consolidării puterilor Parlamentului, menţinând în acelaşi timp caracterul prezidenţial al sistemului politic pe care îl patronează de 20 de ani.

Principală măsură anunţată vizează consolidarea rolului Parlamentului în formarea guvernului, oferindu-i-se prerogativa alegerii şefului guvernului pe care preşedintele va fi apoi obligat să-l numească. În prezent, Duma confirmă alegerea făcută de şeful statului.

Cu toate acestea, Vladimir Putin, al cărui actual mandat se încheie în 2024 şi care conform legislaţiei în vigoare nu are dreptul să candideze din nou, a subliniat că Rusia trebuie să fie în continuare condusă de un sistem prezidenţial.

Fără să ofere precizări, Vladimir Putin a abordat şi problema modificării articolului care limitează numărul mandatelor prezidenţiale ‘la două mandate succesive’.

Te-ar mai putea interesa și
Românii au investit 719 milioane de lei în titluri de stat, prin subscrieri online pe Ghiseul.ro
Românii au investit 719 milioane de lei în titluri de stat, prin subscrieri online pe Ghiseul.ro
Românii au investit 719 milioane de lei în titluri de stat, prin subscrieri online pe Ghiseul.ro, peste 35.000 de cetăţeni folosind, într-o lună, platforma online pentru a cumpăra titlurile......
MApN susține că nu a primit nicio informare oficială din partea SUA referitor la retragerea militarilor americani din România
MApN susține că nu a primit nicio informare oficială din partea SUA referitor la retragerea militarilor americani din ...
România nu a primit, până la acest moment, nicio informare oficială din partea Statelor Unite privind o posibilă retragere ...
Casa Albă anunță că SUA vor impune taxe vamale Chinei de 104% începând de miercuri
Casa Albă anunță că SUA vor impune taxe vamale Chinei de 104% începând de miercuri
Noile tarife la importurile de produse chinezești în Statele Unite vor crește miercuri, 8 aprilie la 104%, a confirmat ...
Bolojan: Tarifele care au fost anunţate de Administraţia SUA în zilele trecute vor avea un efect negativ asupra economiei europene, inclusiv asupra economiei româneşti
Bolojan: Tarifele care au fost anunţate de Administraţia SUA în zilele trecute vor avea un efect negativ asupra economiei ...
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat, marţi, că tarifele impuse de Administraţia SUA vor avea efecte negative ...