Rusia: Incendiile de pădure pun în pericol Centrul de cercetare nucleară din Sarov. Autorităţile ruse au instituit stare de urgenţă
„Incendiile se răspândesc pe teritoriul regiunii Nijni Novgorod. În acest sens, am semnat un decret privind introducerea situaţiei de urgenţă în oraş”, a declarat edilul general al oraşului Sarov, Aleksei Safonov.
Instituirea stării de urgenţă va facilita mobilizarea unor forţe suplimentare pentru combaterea dezastrului, a explicat el, adăugând că, la ora actuală, au fost mobilizate echipe ale Ministerului rus pentru Situaţii de Urgenţă, ale Gărzii Naţionale (Rosgvardia) şi unităţi de intervenţie ale oraşului şi centrului nuclear, unul dintre cele mai importante din Rusia.
Acesta este însă doar unul din numeroasele incendii care afectează în prezent Federaţia Rusă. Regiunea siberiană Saha, în nord-estul ţării, a fost lovită în mod deosebit. Zeci de case au ars aici , iar locuitorii au fost evacuaţi în zone mai sigure.
În acelaşi timp, televiziunea de stat rusă a difuzat imagini cu oraşe din regiunile Irkuţk şi Krasnoiarsk (estul Siberiei) învăluite în fum.
Autorităţile ruse au declarat că aproximativ 3,5 milioane de hectare – un teritoriu echivalent cu suprafaţa Serbiei şi a Muntenegru la un loc – sunt cuprinse de flăcări. Experţii ruşi de mediu şi reprezentanţi ai Greenpeace apreciază că sunt cele mai grave incendii de când se fac monitorizări asupra acestui fenomen în Rusia.
Pe de altă parte, echipe de intervenţie din regiunea Amur, care se învecinează China, luptă împotriva inundaţiilor după căderea unor precipitaţii abundente în zonă. Şase poduri şi străzi, însumând 80 de km, se află sub ape, în timp ce aproximativ 24 de comunităţi sunt rupte de lumea exterioară din cauza inundaţiilor de-a lungul râului Amur, a declarat ministrul regional al transporturilor, Aleksandr Selenin.