Rusia închide biroul Deutsche Welle din Moscova ca represalii pentru interzicerea de către Berlin a postului Russia Today în limba germană

Rusia a ordonat joi închiderea biroului local al radiodifuzorului internaţional german Deutsche Welle (DW) şi oprirea programelor sale, ca represalii pentru interzicerea difuzării canalului de ştiri Russia Today în limba germană, relatează AFP şi Reuters, citate de Agerpres.
AGERPRES - joi, 03 feb. 2022, 17:00
Rusia închide biroul Deutsche Welle din Moscova ca represalii pentru interzicerea de către Berlin a postului Russia Today în limba germană

Enumerând măsurile de retorsiune adoptate de Moscova, Ministerul de Externe rus menţionează într-un comunicat închiderea biroului local al Deutsche Welle, retragerea acreditărilor pentru toţi angajaţii biroului şi întreruperea emisiunilor pe teritoriul Rusiei.

Potrivit aceluiaşi comunicat al MAE rus, sunt prevăzute sancţiuni şi împotriva reprezentanţilor structurilor de stat şi publice germane implicate în restricţionarea difuzării RT  în Germania.

Diplomaţia rusă anunţă totodată lansarea unei proceduri pentru declararea Deutsche Welle drept agent al străinătăţii, un calificativ dezonorant şi controversat ce a fost aplicat deja mai multor media ruse critice la adresa puterii de la Moscova.

MAE rus mai precizează că aceste măsuri constituie doar o primă etapă în cadrul acţiunilor de represalii ale Moscovei, promiţând un alt răspuns în timp util.

Citește și: Redactorul șef al Russia Today anunță că acest canal va continua să emită în limba germană, în ciuda interdicției impuse de autoritățile germane

Aceste sancţiuni survin după ce autoritatea germană de reglementare în domeniul media (ZAK) a anunţat miercuri că interzice difuzarea canalului de ştiri Russia Today în limba germană (RT DE), lansat pe 16 decembrie şi care a primit deja interdicţie de difuzare prin satelit, folosind în schimb o licenţă sârbă.

În timp ce ZAK susţine că ‘autorizaţia necesară’ pentru difuzarea RT.DE nu a fost ‘nici cerută, nici acordată’, Moscova consideră că respectivele măsuri au la bază ‘considerente politice’, venind într-un context de tensiuni între Rusia şi Occident.

Inaugurat în 2005 sub numele de Russia Today, canalul RT, finanţat de statul rus, s-a extins cu radiodifuzori şi site-uri în mai multe limbi, inclusiv engleză, franceză, spaniolă, germană şi arabă.

Considerat drept un instrument de propagandă al Kremlinului la nivel internaţional, acesta a stârnit controverse în mai multe ţări.

Citește și: Berlinul a suspendat difuzarea postului Russia Today în limba germană. Moscova amenință cu represalii

Te-ar mai putea interesa și
Preţul mediu al unui hectar de teren arabil, în România, a fost de 41.624 lei/ha
Preţul mediu al unui hectar de teren arabil, în România, a fost de 41.624 lei/ha
Preţul mediu al unui hectar de teren arabil, în România, a fost de 41.624 lei/hectar (ha) în anul 2023, cel mai scăzut nivel fiind înregistrat în Regiunea Nord-Est, de 35.303 lei/ha, în timp......
Scade taxarea activităţilor independente şi creşte contribuţia la pilonul II de pensii, promite noul guvern
Scade taxarea activităţilor independente şi creşte contribuţia la pilonul II de pensii, promite noul guvern
Economica.net a citit programul de guvernare elaborat de PSD, PNL, UDMR, minorități. Iată marile promisiuni ale guvernului ...
Promisiunile noului guvern: a treisprezecea alocaţie pentru copii, bani europeni pentru 4.000 de tineri dacă se fac fermieri
Promisiunile noului guvern: a treisprezecea alocaţie pentru copii, bani europeni pentru 4.000 de tineri dacă se fac fermieri
Economica.net a citit programul de guvernare elaborat de PSD-PNL-UDMR-minorități. Iată planurile noului guvern în domeniul ...
Cele două camere ale Parlamentului și-au votat liderii, Ilie Bolojan la Camera Deputaților și Ciprian Șerban (PSD) la Senat
Cele două camere ale Parlamentului și-au votat liderii, Ilie Bolojan la Camera Deputaților și Ciprian Șerban (PSD) la ...
Noii membri ai Parlamentului se reunesc luni dimineață pentru alegerea președinților Camerei Deputaților și Senatului. ...