Rusia întrerupe începând de sâmbătă furnizarea către Finlanda de energie electrică, susținând că sunt probleme cu plățile

13 05. 2022
helsinki finlanda 6576787987
Helsinki Finlanda

Anunţul survine în contextul creşterii tensiunilor între Helsinki şi Moscova, după ce Finlanda şi-a anunţat intenţia de a adera la NATO ”fără întârziere”. Presa finlandeză a evocat şi o posibilă oprire a furnizării gazelor naturale din Rusia, dezminţită însă de Moscova.

Compania RAO Nordic Oy a declarat că nu a mai primit din data de 6 mai plăţi pentru energia furnizată Finlandei, susţinând că prin urmare nu mai dispune de mijloace băneşti pentru a plăti electricitatea importată din Rusia, dar speră că ”situaţia se va ameliora curând” şi livrările vor putea fi reluate.

După acest anunţ, operatorul reţelei de electricitate a Finlandei, societatea Fingrid, a dat asigurări că se poate lipsi de energia rusească. ”Eram pregătiţi pentru asta şi nu va fi greu. Ne putem descurca mărind puţin importurile din Suedia şi Norvegia”, a declarat un reprezentant al acestei companii.

Citește și: