Rusia îşi consolidează securitatea, în replică la întărirea potenţialului militar al NATO – ambasador rus

Economica.net
26 06. 2014
bombers_02168500

Diplomatul rus a subliniat că ‘explicaţiile complexe’ ale conducerii NATO privind acţiunile blocului euroatlantic nu dezorientează Moscova, deoarece intenţiile Alianţei sunt clare.

‘Stilistica NATO în ceea ce priveşte consolidarea capacităţilor sale militare în noul mediu de securitate nu ar trebui să inducă pe nimeni în eroare. Adevărata orientare a acestor planuri este evidentă şi noi luăm deja măsurile necesare pentru a ne asigura securitatea’, a afirmat Gruşko, comentând rezultatele reuniunii miniştrilor de externe din ţările NATO care s-a încheiat miercuri la Bruxelles.

‘Alianţa ar trebui să înţeleagă că orice tentativă de a proiecta forţa în direcţia Rusiei nu va duce decât la slăbirea propriei securităţi’, a avertizat ambasadorul rus pe lângă NATO.

Anunţând practic ‘îngheţarea’ cooperării între Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord şi Rusia, Alianţa a adus prejudicii în primul rând eforturilor internaţionale împotriva riscurilor comune de securitate, a spus el.

În interviu, Aleksandr Gruşko a dat de înţeles că Moscova nu îşi face griji din cauza suspendării cooperării cu NATO. ‘Vom continua să realizăm proiecte anterioare, fie pe cont propriu, fie în colaborare cu alţi parteneri’, a spus el.

Şeful misiunii permanente a Moscovei pe lângă Alianţa Nord-Atlantică a afirmat că reuniunea de miercuri a miniştrilor de externe din ţările NATO nu a adus ‘surprize’ Rusiei.

‘Alianţa continuă să facă avansuri Kievului, căutând orice pretext pentru a găsi ‘mâna Moscovei’ în evenimentele tragice din Ucraina’, a opinat diplomatul rus, adăugând că ţările membre ale NATO preferă să închidă ochii la ‘operaţiunea de represalii din sud-estul Ucrainei, la utilizarea disproporţionată a forţei de către armata guvernamentală, la victimele din rândul civililor’.

În opinia sa, apelurile către Rusia pentru măsuri mai eficiente destinate detensionării situaţiei în estul Ucrainei sunt ridicole, pe fondul eforturilor depuse de Moscova pentru a opri violenţele şi a iniţia procesul de negocieri, cu participarea tuturor forţelor politice din Ucraina.

Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a declarat miercuri că Organizaţia îşi menţine suspendarea cooperării practice militare şi civile până când Rusia nu îşi va respecta obligaţiile internaţionale.