Rusia, Kazahstan şi Belarus au stabilit principiile de bază ale noii Uniuni Economice Eurasiatice

Economica.net
24 12. 2013
mapa2_23713100

În cele două luni care s-au scurs de la ultima reuniune de la Minsk, am reuşit să obţinem rezultate noi în direcţia integrării între ţările noastre, a afirmat liderul rus, indicând că în acest timp ‘a fost elaborat proiectul părţii instituţionale a Tratatului privind Uniunea Economică Eurasiatică’.

Şeful statului rus a explicat că documentul defineşte statutul legal, cadrul organizatoric, obiectivele şi mecanismele de funcţionare a Uniunii, care ar urma să înceapă să funcţioneze de la 1 ianuarie 2015.

‘Am stabilit principiile de bază ale proiectului de integrare eurasiatică’, a subliniat Vladimir Putin, potrivit căruia principiul-cheie este ca, prin activitatea sa, noua Uniune să răspundă pe deplin intereselor naţionale ale tuturor membrilor săi.

‘Noi înfiinţăm Uniunea eurasiatică pentru consolidarea economiilor noastre, asigurarea unei dezvoltări armonioase a acestora şi apropierii acestora’, a afirmat locatarul de la Kremlin, care a promovat intens acest proiect în ultimii doi ani.

Această alianţă – a spus Putin – va spori competitivitatea şi, în cele din urmă, va avea impact asupra creşterii bunăstării naţionale a tuturor ţărilor participante la prezentul acord.

La rândul său, preşedintele Belarus, Aleksandr Lukaşenko, a opinat că noua Uniune Economică Eurasiatică ar trebui să fie o organizaţie internaţională pentru ca să poată funcţiona eficient.

Liderul belarus a ţinut să atragă atenţia că este ‘riscant şi greşit’ de a lansa UEE înainte de încheierea formării Uniunii vamale. ‘Noi am început crearea Uniunii vamale înainte de UEE, dar nu ne-am finalizat activitatea’, a reiterat Lukaşenko, avertizându-l pe liderul rus că ar fi greşit ca noua structură să debuteze înainte de formarea pe deplin a Uniunii vamale.

În acelaşi timp, preşedintele Kazahstanului, Nursultan Nazarbaev, a pledat împotriva politizării noii Uniuni. ‘Politizarea Uniunii Economice Eurasiatice este de nepermis. Tratatul privind crearea acesteia ar trebui să conţină doar prevederi economice’, a pledat liderul kazah, citat de RIA Novosti.

‘Domenii precum securitatea frontierelor, politica în domeniul imigraţiei, sistemul de apărare şi de securitate, precum şi aspectele vizând sănătatea, educaţia, cultura, asistenţa juridică în cauzele civile, administrative şi penale, nu sunt relevante pentru integrarea economică şi nu pot fi incluse în formatul unei uniuni economice’, a subliniat Nazarbaev, adresându-se preşedintelui Rusiei.

În fine, Putin a mai spus că o ‘foaie de parcurs’ a fost prezentată pentru aderarea Armeniei la Uniunea vamală (ce grupează Rusia, Belarus şi Kazahstan), indicând că un document similar se află în stadiu de coordonare cu privire la aderarea Kârgâzstanului la această formulă de cooperare economică regională.