Rusia merge înainte cu proiectul South Stream

Rusia continuă să implementeze proiectul gazoductului South Stream, inclusiv prin consultări cu Comisia Europeană, a declarat vineri ministrul rus al Energiei, Alexander Novak, transmite RIA Novosti.
Economica.net - vin, 18 apr. 2014, 11:07
Rusia merge înainte cu proiectul South Stream

Parlamentul European a adoptat joi o rezoluţie prin care cere statelor membre UE să impună sancţiuni companiilor energetice ruseşti care lucrează pe pieţele europene. De asemenea, rezoluţia face un apel către liderii UE să renunţe la proiectul South Stream şi să revizuiască sau să suspende acordurile cu Rusia.

‘Acest proiect este derulat pe baza acordurilor interguvernamentale semnate de Rusia şi ţările participante la acest proiect şi, în conformitate cu legislaţia internaţională, aceste acorduri nu pot fi oprite. Purtăm consultări cu Comisia Europeană cu privire la South Stream, iar lucrările continuă’, a spus Alexander Novak.

Acesta a adăugat că grupul de lucru înfiinţat la începutul anului, după o întâlnire cu comisarul european pentru energie, Gunther Oettinger, îşi continuă lucrările.

‘Am avut recent o întâlnire la Moscova, continuăm să lucrăm, să interacţionăm, să operăm în acest caz cu Comisia Europeană’, a adăugat Novak.

Viitorul proiectului ‘South Stream’, o conductă cu o lungime de peste 2.400 de kilometri, din Rusia în Europa via Marea Neagră, evitând însă Ucraina este sub semnul întrebării în condiţiile crizei provocate de anexarea Crimeei de către Rusia.

Acţionarii South Stream sunt Gazprom (Rusia), EDF (Franţa), Wintershall (Germania) şi Eni (Italia). Gazoductul ar urma să se întindă pe o lungime 2.446 km, dintre care 900 km prin Marea Neagră. Capacitatea proiectată a conductei este de 63 de miliarde de metri cubi de gaze pe an.

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada Sibiu – Pitești: Primul tunel excavat complet va fi deschis pentru public la finalul lunii aprilie – constructor
Autostrada Sibiu – Pitești: Primul tunel excavat complet va fi deschis pentru public la finalul lunii aprilie – ...
Constructorul Porr a anunțat luni că va permite accesul publicului larg în primul tunel din Autostrada Sibiu - Pitești (A1), după ce va fi văzută "luminița" și la căpătul galeriei "Alina"....
Economia subterană a României, în scădere la 13,1% în 2023 față de 31,3% în 2000
Economia subterană a României, în scădere la 13,1% în 2023 față de 31,3% în 2000
Economia subterană a României este pe o tendință de scădere în ultimii ani, ajungând la 13,1% din PIB în 2023, de ...
S-a depășit miliardul de euro. Bugetul plătește încă o tranșă de 143 de milioane de euro nerambursabili pentru centralele pe cărbune ale CE Oltenia, va fi ultima?
S-a depășit miliardul de euro. Bugetul plătește încă o tranșă de 143 de milioane de euro nerambursabili pentru centralele ...
Complexul Energetic Oltenia urmează să primească un grant de 705 de milioane de lei pentru ca centralele electrice pe ...
Uzina Automobile Dacia din Mioveni a asamblat modelul Jogger cu numărul 250.000
Uzina Automobile Dacia din Mioveni a asamblat modelul Jogger cu numărul 250.000
Un sfert de milion. La atât se ridică numărul vehiculelor Dacia Jogger produse la uzina Automobile Dacia de la Mioveni ...