Rusia nu va lăsa fără reacţie activitatea militară a NATO în Marea Neagră – Gruşko
‘Vom urmări îndeaproape activitatea militară a Alianţei Nord-Atlantice în această regiune, inclusiv posibila implicare a Ucrainei şi a altor’ ţări, a spus Gruşko, adăugând: ‘Este clar că vom reacţiona la astfel de lucruri cu scopul de a asigura o securitate fiabilă la frontierele sudice ale Rusiei’.
‘Noi nu am văzut nicio punere în aplicare concretă a deciziilor NATO de consolidare a prezenţei militare în Marea Neagră până în prezent, dar Alianţa discută această idee’, a spus Gruşko, indicând că ‘au fost făcute propuneri pentru a se crea un grup naval permanent, care să implice ţări NATO ce nu sunt situate direct în regiunea Mării Negre, precum şi ţări partenere’.
‘Din punctul nostru de vedere, această idee va afecta în mod negativ situaţia deja complicată din Marea Neagră cauzată de activitatea militară intensificată a NATO. Aceasta poate submina şi mai mult formatele de cooperare existente în regiunea Mării Negre’, a subliniat diplomatul rus.
‘SUA încearcă să cucerească această zonă maritimă cu ajutorul navelor echipate cu sisteme de luptă Aegis ce dispun de un potenţial serios antirachetă şi de lovire, ceea ce comportă riscuri suplimentare de destabilizare’, a conchis diplomatul rus.
Ambasadorul Rusiei la NATO afirmase că Marea Neagră nu va deveni niciodată un ‘lac al NATO’.
Potrivit RIA Novosti, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a afirmat în repetate rânduri că Alianţa continuă să adopte noi măsuri pentru a asigura securitatea statelor aliate de la Marea Neagră, inclusiv în cadrul discuţiilor dintre România, Turcia şi Bulgaria cu privire la posibile iniţiative comune.
Ministrul apărării ucrainean Stepan Poltorak a anunţat miercuri că Ucraina este pregătită să se alăture unui grup naval al României, Bulgariei şi Turciei dacă acesta va fi creat.