Rusia: Nu vom acorda atenţie recomandărilor „deplasate” ale APCE

 Rusia "nu va acorda atenţie" remarcilor "deplasate" ale Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) privind respectarea democraţiei şi drepturilor omului, afirmă purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de AFP.
Economica.net - vin, 05 oct. 2012, 05:34
Rusia: Nu vom acorda atenţie recomandărilor

„Apreciem că astfel de apeluri sunt deplasate şi nu le vom acorda atenţie”, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedintelui Vladimir Putin.

Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) a adoptat marţi o rezoluţie prin care îndeamnă Rusia să respecte mai mult democraţia şi drepturile omului.

Un proiect de recomandare mai constrângător, prezentat de raportorii acestui text şi criticat dur de reprezentanţii ruşi, nu a obţinut majoritatea calificată pentru a fi adoptat.

Raportul privind „respectarea obligaţiilor şi angajamentelor Federaţiei Ruse” – primul de acest fel din ultimii şapte ani – a fost adoptat de cei 161 de parlamentari prezenţi.

Te-ar mai putea interesa și
BVB a închis ședința de tranzacționare de luni în creștere pe majoritatea indicilor. Tranzacțiile au depășit 1,37 de miliarde de lei
BVB a închis ședința de tranzacționare de luni în creștere pe majoritatea indicilor. Tranzacțiile au depășit 1,37 ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis luni în creştere pe majoritatea indicilor, iar rulajul a depăşit 1,37 de miliarde de lei (276,36 de milioane de euro) pe fondul tranzacţiilor cu......
Trump i-a acuzat pe Biden și Zelenski de declanșarea războiului din Ucraina
Trump i-a acuzat pe Biden și Zelenski de declanșarea războiului din Ucraina
Preşedintele SUA, Donald Trump, i-a acuzat luni pe predecesorul său Joe Biden şi pe preşedintele ucrainean Volodimir ...
Statele NATO discută despre stabilirea unei ținte privind cheltuielile de apărare civilă, a declarat prim-ministrul Suediei Ulf Kristersson
Statele NATO discută despre stabilirea unei ținte privind cheltuielile de apărare civilă, a declarat prim-ministrul Suediei ...
Ţările membre ale NATO discută despre stabilirea unei ţinte privind cheltuielile pentru apărarea civilă şi sprijinul ...
Budapesta se va opune trimiterii unei misiuni UE de formare militară în Ucraina, de teama unei escaladări a conflictului
Budapesta se va opune trimiterii unei misiuni UE de formare militară în Ucraina, de teama unei escaladări a conflictului
Budapesta nu va fi de acord cu nicio parte a misiunii Uniunii Europene de pregătire militară ce va avea loc în interiorul ...