Săptămâna viitoare va avea loc la Viena o reuniune a OPEC şi a producătorilor de ţiţei din afara cartelului, unde ar urma să se decidă dacă acordul privind reducerea producţiei va trebui ajustat pentru a ţine sub control preţul barilului de ţiţei, care săptămâna trecută a depăşit 80 de dolari.
Arabia Saudită şi Rusia, arhitecţii acordului prin care OPEC şi alte 11 state producătoare din afara cartelului au acceptat să-şi reducă producţia combinată cu 1,8 milioane de barili pe zi (bpd) din ianuarie 2017, au indicat acum că vor o majorare a producţiei.
Alexander Novak a declarat, după întâlnirea de la Moscova cu Khalid al-Falih, că ambele ţări sprijină ‘în principiu’ o ieşire graduală din acest acord.
‘La modul general sprijinim asta, dar, în mod specific, vom discuta la reuniunea de la Viena’. Una dintre opţiuni implică majorarea graduală a producţiei cu 1,5 milioane de barili pe zi începând de la 1 iulie, a explicat Novak. Acesta a adăugat: ‘Evident, ieşirea trebuie să fie graduală, trebuie să analizăm problemele din fiecare ţară’.
Preţul barilului de ţiţei, care a scăzut sub 30 de dolari în 2016, a urcat în mai peste 80 de dolari, cel mai ridicat nivel din 2014.
La bursa ICE Futures, cotaţia barilului de petrol Brent cu livrare în luna august a scăzut joi cu 0,80 dolari, ajungând la închidere la valoarea de 75,94 dolari.