Rusia pregăteşte o reacţie la planurile de a crea o flotă NATO în Marea Neagră

Rusia îşi va consolida capacităţile nu numai pe flancul vestic, ci şi în Arctica, Extremul Orient şi în zona Mării Negre şi a Caucazului, unde intenţionează să desfăşoare o nouă infrastructură militară şi un număr semnificativ de echipamente moderne, a relatat luni cotidianul rus Nezavisimaia Gazeta.
Economica.net - mar, 19 ian. 2016, 09:26
Rusia pregăteşte o reacţie la planurile de a crea o flotă NATO în Marea Neagră

Obiectivul principal al armatei şi marinei ruse pe direcţiile strategice sud-vest şi sud vizează îmbunătăţirea abilităţilor de luptă ale armatei în cadrul manevrelor ‘Caucaz-2016’, programate să aibă loc în luna septembrie. O sursă din Ministerul rus al Apărării a precizat pentru cotidianul menţionat că respectivele manevre vor implica ‘aviaţia, forţele navale şi terestre’.

Astfel de manevre interarme se vor desfăşura în acest an nu doar în zona Caucazului, ci şi în apele Mării Negre şi Mării Caspice, scrie Nezavisimaia, potrivit căreia acestea ar constitui o reacţie a Moscovei la consolidarea prezenţei NATO în regiune.

În 2015, nave de război ale SUA, Franţei, Canadei şi ale altor state membre ale Alianţei au fost prezente aproape constant, prin rotaţie, în apele Mării Negre. ‘Consolidarea forţelor de reacţie rapidă şi creşterea prezenţei lor pe teren reprezintă o reacţie cauzată de acţiunile Federaţiei Ruse în Ucraina şi Georgia’, a afirmat în repetate rânduri secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

Zilele trecute, pe site-ul guvernului de la Bucureşti a fost publicat un document în care Ministerul Apărării din România a lansat o iniţiativă privind constituirea unei grupări navale NATO în Marea Neagră, denumită generic Flotila Aliată în Marea Neagră / Black Sea Flotilla, scrie ziarul rus.

Discuţiile pe această temă ar urma să înceapă în luna februarie, cu prilejul unei reuniuni a miniştrilor apărării din cadrul NATO de la Bruxelles. O decizie pozitivă cu privire la acest aspect este foarte probabilă, consideră Nezavisimaia. Mass-media au făcut deja previziuni despre componenţa noii flote NATO din care ar putea face parte SUA, Turcia, Germania şi Italia, relevă cotidianul moscovit.

Expertul militar rus, Oleg Şvedkov, căpitan de rangul I în rezervă, consideră că o flotă NATO în Marea Neagră ‘poate fi foarte uşor de creat’, estimând că în componenţa acesteia ar putea intra şi state riverane Mării Negre – România, Turcia, Bulgaria, iar în perspectivă chiar Ucraina şi Georgia, chiar dacă aceste două ţări nu fac parte din NATO. Nave ale Statelor Unite, Franţei şi altor ţări NATO pot participa în cadrul acestei flote numai pe bază de rotaţie, subliniază expertul rus, date fiind prevederile Convenţiei de la Montreux, care permite navelor străine, din ţări neriverane, să staţioneze doar 21 de zile în Marea Neagră.

Tensiunile ar putea să crească în Marea Neagră, scrie Nezavisimaia Gazeta, în articolul său intitulat ‘Moscova se teme de un conflict în Marea Neagră’. Dacă flota NATO va fi creată, capacităţile de luptă ale acesteia le vor depăşi în mod semnificativ pe cele ale Flotei Rusiei din Marea Neagră, a estimat în acest context Şvedkov. ‘Dar Rusia are suficiente forţe şi resurse pe uscat şi pe mare (avioane, rachete etc) pentru a contracara astfel de ameninţări’, a adăugat el.

Astfel, Flota Rusiei din Marea Neagră a fost completată în 2015 cu 15 nave de război noi, potrivit şefului responsabil cu aprovizionarea material-tehnică a flotei Rusiei, Viaceslav Truhaciov, căpitan de rangul I. Printre acestea figurează navele mici de rachete ‘Serpuhov’ şi ‘Zelionâi dol’, dotate cu rachete de croazieră ‘Kalbr-NK’ (cu o rază de acţiune de 3.000 de metri). Cu astfel de rachete sunt dotate şi noile submarine diesel ‘Novorossiisk’ şi ‘Rostov pe Don’, tot din cadrul flotei ruse din Marea Neagră. Eficacitatea acestui tip de rachetă a fost demonstrată deja în timpul bombardamentelor ruseşti în Siria, scrie sursa citată.

În prezent, conform serviciului de presă al Districtului militar Sud, regimentele aeriene din Rostov (aproape de graniţa cu Ucraina) şi Kuban sunt completate cu avioane de luptă (avioane de vânătoare şi bombardiere) Su-30SM, Su-24M, Su-34, Su-25 şi elicoptere de atac Mi-8AMTŞ ‘Terminator’, Mi-28N ‘Vânătorul de noapte’ şi Mi-35 ‘Crocodil’. Raza lor de acţiune permite Rusiei să controleze întreaga zonă a Mării Negre, scrie ziarul menţionat.

De capacităţi similare dispun şi cele două brigăzi de rachete operativ-tactice Iskander-M care au fost create recent în cadrul Districtului militar Sud, capabile să lovească ţinte la o distanţă de 500 de km, adică pot controla întreaga infrastructură militară a unui potenţial inamic al Rusiei pe coastele Mării Negre, susţine Nezavisimaia.

De asemenea, începând cu 2016, conform programului de înarmare până în 2020, bazele ruse de la Marea Neagră – cea din Sevastopol şi cea din Novorossiisk – vor primi în dotare trei nave de patrulare, două submarine diesel moderne şi alte echipamente.

Te-ar mai putea interesa și
Eliminarea bonului fiscal la tranzacțiile cu cardul s-a oficializat
Eliminarea bonului fiscal la tranzacțiile cu cardul s-a oficializat
Magazinele și automatele comerciale nu vor mai fi obligate să emită bon fiscal pentru tranzacțiile cu cardul potrivit Legii 317/2024 adoptată de Parlamentul României și promulgată de......
Gazprom anunţă creşterea producţiei în 2024, pe fondul majorării vânzărilor către China
Gazprom anunţă creşterea producţiei în 2024, pe fondul majorării vânzărilor către China
Producţia de gaze naturale a Gazprom ar urma să crească anul acesta cu 61 miliarde metri cubi (bcm), la aproximativ 416 ...
Criză Germania – Președintele Steinmeier dizolvă parlamentul şi fixează alegerile pentru 23 februarie
Criză Germania – Președintele Steinmeier dizolvă parlamentul şi fixează alegerile pentru 23 februarie
Preşedintele german Frank-Walter Steinmeier a anunţat vineri dizolvarea parlamentului şi a stabilit oficial alegerile ...
Sezamo: Valoarea coșului mediu din magazinul online a crescut de acest Crăciun cu 15% față de o săptămână obișnuită. Cea mai mare comandă – 5.800 de lei
Sezamo: Valoarea coșului mediu din magazinul online a crescut de acest Crăciun cu 15% față de o săptămână obișnuită. ...
Supermarketul online Sezamo a vândut în intervalul 21-26 decembrie cu 15% în plus per coș față de săptămâna anterioară, ...