Rusia: Protecţia consumatorului închide patru restaurante McDonald’s din Moscova
Inspectorii au descoperit că restaurantele fast-food americane au încălcat în mod repetat normele sanitare, potrivit unui comunicat al agenţiei Rospotrebnadzor. Printre acestea este restaurantul McDonald’s din Piaţa Puşkin, care a atras faimoasele cozi fără sfârşit ale consumatorilor sovietici când a fost deschis în ianuarie 1990.
Vestea a ridicat temeri asupra unei noi runde de sancţiuni împotriva afacerilor occidentale. La începutul acestei luni, Moscova a interzis importurile de produse alimentare dintr-un număr de ţări ca represalii împotriva sancţiunilor aplicate Rusiei în legătură cu criza din Ucraina.
Rusia a citat de asemenea în trecut încălcări sanitare pentru a justifica interdicţiile de import din ţări cu care avea diferenţe politice.
McDonald’s Rusia a confirmat închiderea restaurantelor şi a declarat că studiază cererile autorităţilor. ‘Vom face tot ce este posibil pentru a continua activitatea de succes a companiei noastre în Rusia’, se arată într-un comunicat.