Rusia răspândeşte zvonuri despre ”pregătiri de război” în Bulgaria – Ministrul bulgar al apărării
”Am această senzaţie, deoarece sursele sunt mereu aceleaşi”, a declarat Nencev într-un interviu pentru postul de televiziune NOVA. ”De asemenea, cei care provoacă ceea ce eu numesc ‘isterie’ sunt şi ei mereu aceiaşi. Ideea este de a crea panică şi confuzie şi de a sugera că noi urmează să facem ceva împotriva Rusiei sau a Ucrainei”, a adăugat ministrul bulgar al apărării.
După anunţul privind înfiinţarea unui centru de comandă al NATO în Bulgaria, o serie de speculaţii au fost lansate de către partidul naţionalist de opoziţie ATAKA.
”Ameninţările pentru Bulgaria din cauza implicării sale într-o aventură periculoasă, ca satelit al NATO în Europa de Est, nu prea departe de graniţele cu Ucraina şi Rusia, sunt foarte reale”, relata, în emisia sa în limba bulgară, postul de radio Vocea Rusiei.
Nikolai Nencev a precizat că la poligonul militar de la Novo Selo se vor derula 77 de programe de pregătire comune cu NATO în cursul anului următor. El a subliniat însă că aceasta nu înseamnă deloc că tancurile NATO vor fi permanent staţionate în Bulgaria.
Potrivit ministrului, în Bulgaria nu are loc o mobilizare.