Rusia ratifică Fondul de rezerve valutare comune BRICS, destinat protecţiei împotriva volatilităţii cursului de schimb

Economica.net
04 05. 2015
putin_23578100_54812100

‘Acordul privind crearea unui fond comun de rezervă pentru statele BRICS a fost ratificat’, se arată în documentul citat de agenţia RIA Novosti.

Acordul privind înfiinţarea fondului a fost semnat în iulie 2014, la reuniunea BRICS din Brazilia, şi are ca obiectiv protejarea monedelor naţionale ale statelor membre faţă de volatilitatea de pe pieţele globale prin sprijinirea balanţelor de plăţi, scrie Agerpres.

Rusia ar urma să contribuie cu 18 miliarde de dolari la acest fond, mult sub cota Chinei, de 41 miliarde de dolari. Brazilia şi India vor contribui fiecare cu 18 miliarde de dolari, în timp ce cota Africii de Sud va fi de 5 miliarde de dolari.

Liderii principalelor economii emergente au semnat anul trecut şi un acord pentru ‘Noua Bancă de Dezvoltare’ (NBD), care va concura cu Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional. Sediul instituţiei va fi în Shanghai, centrul financiar al Chinei, India va deţine preşedinţia băncii în primii cinci ani, fiind urmată de Brazilia şi Rusia. Cele cinci state participante vor contribui în mod egal la capitalul iniţial al băncii, de 50 de miliarde de dolari.

Liderii BRICS negociază din 2009 înfiinţarea băncii de dezvoltare, dar acum sunt presaţi de ieşirile masive de capital de pe pieţele emergente, care au început anul trecut, pe fondul retragerii măsurilor de stimulare în SUA. NBD reflectă sporirea influenţei statelor BRICS în lume, ele reprezentând aproape jumătate din populaţia lumii şi aproximativ o cincime din PIB-ul global.

Liderii principalelor economii emergente au declarat, în repetate rânduri, că Banca Mondială şi FMI nu acordă suficiente drepturi de vot statelor în curs de dezvoltare. Unul dintre obiectivele băncii va fi majorarea fondurilor împrumutate statelor în curs de dezvoltare pentru a stimula construirea unor proiecte majore de infrastructură.

Fondul de rezerve valutare comune, în valoare de 100 miliarde de dolari, este destinat protecţiei împotriva volatilităţii cursului de schimb, afectat de aşteptata decizie a SUA de a retrage măsurile de stimulare monetară. Aceste rezerve valutare comune vor permite ţărilor BRICS să lupte împotriva influenţei negative a fluctuaţiilor de pe pieţele valutare.