Rusia reia construirea bombardierului strategic Tu-160

Economica.net
01 05. 2015
tupolev_tu_160_1__45672800

Potrivit ministrului, Tu-160 este ‘un avion unic în genul său, care îşi devansează epoca cu mai multe decenii şi ale cărui posibilităţi nu sunt pe deplin utilizate’.

După ce a vizitat uzina aeronautică din Kazan, Serghei Şoigu a cerut studierea posibilităţii de a se relua construirea bombardierelor Tupolev Tu-160 (cod NATO: Black Jack).

‘Chiar de acum trebuie desfăşurate eforturi vizând nu doar menţinerea în stare bună şi modernizarea parcului Aviaţiei strategice, ci şi relansarea producţiei de bombardiere lansatoare de rachete Tu-160’, a declarat ministrul.

El se referea cel mai mare şi mai puternic avion supersonic militar, dotat cu aripi cu geometrie variabilă. Este de asemenea cel mai greu avion de luptă din lume. Piloţii ruşi l-au supranumit ‘Lebăda albă’.

La ora actuală, armata rusă dispune de 15 aparate de acest gen.Cea mai mare parte dintre ele trec printr-o modernizare anunţată în 2012. Rusia dezvoltă de asemenea un bombardier strategic din generaţia a cincea PAK DA, care urmează să îşi efectueze primul zbor în 2019 pentru a echipa forţele aeriene în 2023-2025.

Cu o greutate la decolare mergând până la 275 de tone, Tu-160 are o viteză maximă de peste 2.000 de km/h şi poate transporta până la 40 de tone de armament: bombe neghidate sau ghidate de diferite calibre (inclusiv nucleare), rachete de croazieră strateguce X-55 şi rachete aerobalistice X-15. Autonomia de zbor a bombardierului variază între 10.000 şi 16.000 de km, în funcţie de misiunile de luptă.