Rusia respinge acuzaţiile NATO cum că ar submina negocierile de pace privind Siria

Kremlinul a respins vineri o acuzaţie a secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, care a spus că atacurile aeriene intense ale Rusiei în Siria 'subminează' negocierile de pace între guvern şi grupurile de opoziţie, relatează DPA, potrivit Agerpres.
Economica.net - vin, 05 feb. 2016, 21:05
Rusia respinge acuzaţiile NATO cum că ar submina negocierile de pace privind Siria

‘Nu considerăm această afirmaţie ca fiind adevărată. Nu putem fi de acord cu ea’, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenţie de ştiri Interfax.

‘Rusia oferă sprijin conducerii legitime a Republicii Arabe Siriene în lupta împotriva terorismului – împotriva grupărilor teroriste – şi în acelaşi timp depune eforturi şi pe calea politico-diplomatică’, a spus Peskov.

Secretarul general al NATO a declarat anterior vineri că atacurile aeriene ale Rusiei în Siria ‘subminează’ eforturile de rezolvare a conflictului din ţară, în contextul în care negocierile de pace de la Geneva, mediate de ONU, au fost suspendate recent pe fondul unei campanii militare extrem de dure a forţelor regimului – susţinută prin atacuri aeriene ale Rusiei – asupra zonelor controlate de rebeli în Alep.

Rusia a fost criticată de Occident pentru că sprijină armata preşedintelui sirian Bashar al-Assad – un aliat apropiat al Moscovei – printr-o campanie de bombardare a insurgenţilor începută în septembrie.

O coaliţie internaţională condusă de SUA desfăşoară de asemenea atacuri aeriene în Siria, ţintind gruparea extremistă Stat Islamic.

Multe puteri occidentale şi regionale au criticat Rusia pentru că atacă zonele controlate de grupurile de rebeli pe care ele le susţin.

Te-ar mai putea interesa și
Catastrofa aviatică din India. Există un supraviețuitor al avionului Boeing 787 Dreamliner prăbușit în orașul Ahmedabad
Catastrofa aviatică din India. Există un supraviețuitor al avionului Boeing 787 Dreamliner prăbușit în orașul Ahmedabad
Peste 290 de persoane, de la bordul avionului dar şi de la sol, au murit în catastrofa aviatică produsă joi în oraşul indian Ahmedabad, dar un pasager cetăţean britanic, de origine indiană,......
Italia injectează mai mulți bani în oțelăria Ilva, înainte de a-i găsi un cumpărător
Italia injectează mai mulți bani în oțelăria Ilva, înainte de a-i găsi un cumpărător
Guvernul italian a alocat joi 200 de milioane de euro pentru a menţine pe linia de plutire oţelăria Acciaierie d'Italia ...
Producătorii francezi de coniac sunt de acord să ofere prețuri minime pentru exporturile în China, pentru a închide negocierile privind taxele vamale impuse de Beijing – surse Reuters
Producătorii francezi de coniac sunt de acord să ofere prețuri minime pentru exporturile în China, pentru a închide ...
Negociatorii care îi reprezintă pe producătorii francezi de coniac au sugerat preţuri minime pentru exporturile către ...
Peter Szijjarto anunță că Ungaria va purta o mare bătălie în zilele următoare împotriva noului pachet de sancțiuni pe care Bruxelles-ul vrea să-l impună Moscovei
Peter Szijjarto anunță că Ungaria va purta o mare bătălie în zilele următoare împotriva noului pachet de sancțiuni ...
Ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, a anticipat joi "o mare bătălie" în interiorul Uniunii Europene cu privire ...