Rusia revendică preluarea controlului asupra localităţii Bogdanivka în direcţia Ceasiv Iar

21 04. 2024
rachete rusia 8765436

‘Unităţile Grupului de forţe Sud au eliberat complet localitatea Bogdanovka (denumirea rusă, n.red.) din Republica Populară Doneţk’, a indicat Ministerul Apărării într-un comunicat emis duminică, scrie Agerpres.

În plus, soldaţii ruşi au respins două contraatacuri ale brigăzii 93 mecanizate a armatei ucrainene şi şi-au îmbunătăţit poziţiile în direcţia Ceasiv Iar, potrivit aceleiaşi surse.

Bogdanivka, o mică localitate cu 100 de locuitori înainte de război, se află la mai puţin de 10 km de Ceasiv Iar, oraş strategic şi ţintă a forţelor ruse după cucerirea Bahmutului, mai la est, în primăvara lui 2023.

Ceasiv Iar este situat la mai puţin de 30 km sud-est de Kramatorsk, principalul oraş din Doneţk aflat sub control ucrainean şi un important nod feroviar şi logistic pentru armata ucraineană.

În raportul său matinal, armata ucraineană nu a menţionat Bogdanivka, dar reprezentanţii săi au vorbit deja despre o situaţie ‘tensionată’ în zona lărgită, unde trupele ruse au ‘superioritate numerică’, potrivit ministrului ucrainean al apărării, Rustem Umerov.

Anunţul Moscovei intervine la o zi după ce Camera Reprezentanţilor a Congresului american a votat în favoarea unui nou ajutor militar şi economic de aproape 61 miliarde de dolari pentru Kiev.