Rusia ridică unele interdicţii la exportul de fructe din Republica Moldova

Agenţia de supraveghere veterinară şi fitosanitară din Federaţia Rusă (Rosselhoznadzor) a anunţat că, începând de vineri, 7 august, ridică interdicţiile la exportul de fructe pe piaţa rusă pentru alţi 17 agenţi economici din Republica Moldova, dând astfel undă verde importului de mere, pere, gutui, caise, piersici, vişine, cireşe, nectarine din Republica Moldova, relatează presa din Chişinău.
Economica.net - vin, 07 aug. 2015, 06:28
Rusia ridică unele interdicţii la exportul de fructe din Republica Moldova

Decizia Rosselhoznadzor vizează în exclusivitate întreprinderi din Găgăuzia, regiune autonomă din sudul Republicii Moldova care pledează pentru relaţii mai strânse cu Moscova – ‘Agro Sadîm’, ‘Başkalean Agro’, ‘Bizim Eri’, ‘LPM Imex’, ‘Celepen Agro’, ‘Kafadar’, ‘TRESOR’, ‘Kaimîr’, ‘Eniija’, ‘Cebotari’, ‘Agrosolidaks’, ‘Ghevlandri’, ‘Nezetli Iuzum’, ‘Speranţa’, ‘Kelehbar’, ‘Ghelen Agro’, ‘Edinji Alians’.

‘Datorită faptului că produsele agroalimentare importate din Republica Moldova corespund cerinţelor fitosanitare s-a decis ca, începând cu 7 august, să fie permis exportul de mere, gutui, piersici, vişine, cireşe şi prune pentru întreprinderile respective’, se arată într-un comunicat al autorităţii sanitare ruse.

La începutul acestui an, Federaţia Rusă a selectat 10 întreprinderi care au primit dreptul de a exporta mere moldoveneşti în Federaţia Rusă.

În schimb, exporturile neautorizate de produse din Republica Moldova pe piaţa rusă sunt distruse la un loc cu produsele alimentare europene şi americane aflate sub embargo în Rusia.

Astfel, potrivit unui comunicat al Rosselhoznadzor, printre cele 290 de tone de produse agricole distruse joi, din cele peste 400 de tone confiscate recent, se găseau mai multe tone de fructe din Republica Moldova, care au ajuns în Rusia prin contrabandă, relatează Europa Liberă.

Printre acestea, conform textului, 70 de tone de piersici şi nectarine, reţinute la frontiera cu Belarus, după ce autorităţile ruse au descoperit că actele însoţitoare erau false şi că în realitate fructele nu proveneau din Turcia, aşa cum scria în documente, ci din Republica Moldova şi Grecia.

Operaţiunea de distrugere a produselor de contrabandă, potrivit unui decret emis de preşedintele Vladimir Putin, va continua şi vineri. Astfel, zeci de tone de legume şi fructe, precum şi brânzeturi provenind din ţările Uniunii Europene – mere din Polonia şi Olanda, kiwi din Italia, roşii şi ciuperci din Polonia, brânzeturi din Lituania şi Germania – vor fi strivite de şenilele tractoarelor ruseşti.

La Orenburg au fost distruse joi 20 de tone de caşcaval din Lituania. Un tractor cu şenile a trecut de câteva ori peste caşcavalul care a fost apoi aruncat la groapa de gunoi, iar deasupra lui s-a turnat o soluţie chimică specială. Toată procedura a durat câteva ore, au relatat reporterii Europei Libere din teren.

Societatea civilă şi opoziţia din Rusia au protestat împotriva acestui act de barbarie, cerând autorităţilor ca alimentele să fie distribuite persoanelor defavorizate, în contextul în care ţara se confruntă cu grave probleme economice, iar preţurile la alimente au crescut de câteva ori, de când Moscova a instituit anul trecut interdicţie la importul de produse alimentare din UE şi SUA, în replică la sancţiunile occidentale decise împotriva sa pentru rolul jucat în criza ucraineană.

Te-ar mai putea interesa și
Noi condiții de plată a subvențiilor pentru fermierii din vegetal și zootehnic. Proiect
Noi condiții de plată a subvențiilor pentru fermierii din vegetal și zootehnic. Proiect
Subvențiile din Fondul european de garantare agricolă și de la bugetul de stat destinate fermierilor din vegetal și zootehnic vor fi acordate după noi reguli în acord cu Planul strategic PAC......
România ar putea asigura cea mai mare parte a consumului de energie electrică al Republicii Moldova, după 1 ianuarie
România ar putea asigura cea mai mare parte a consumului de energie electrică al Republicii Moldova, după 1 ianuarie
În situația în care gazul rusesc nu va mai ajunge la centrala rusească de la Cuciurgani din Transnistria, cea care asigură ...
Institutul de Hidrologie e investigat pentru abuz de poziție dominantă pe piața furnizării de date hirdologice
Institutul de Hidrologie e investigat pentru abuz de poziție dominantă pe piața furnizării de date hirdologice
Consiliul Concurenţei investighează Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) pentru abuz de ...
APIA propune soluții pentru creșterea vânzării de mașini electrice, care au pierdut 33,6% anul acesta
APIA propune soluții pentru creșterea vânzării de mașini electrice, care au pierdut 33,6% anul acesta
Creşterea alarmantă a importurilor de autoturisme rulate vechi şi declinul vânzărilor de maşini electrice noi reprezintă ...