Rusia ripostează la sancţiunile UE şi cere reuniunea Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite

Economica.net
05 08. 2014
781006914_71592700

Rusia a cerut organizarea unei reuniuni de urgenţă de Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite în legătură cu situaţia umanitară din Ucraina, informează marţi Itar-Tass şi Reuters, citată de Agerpres. „Solicităm o reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU în legătură cu situaţia umanitară din Ucraina’, a declarat ambasadorul Federaţiei Ruse la ONU, Vitali Ciurkin. Acesta a adăugat că Moscova speră ca reuniunea să aibă loc chiar în cursul zilei de marţi.

Anterior în cursul zilei, agenţia ONU pentru refugiaţi a anunţat că 117.000 de persoane sunt strămutate în interiorul Ucrainei, unde forţele guvernamentale luptă cu rebelii proruşi din estul ţării.

Pe de altă parte, preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat astăzi că a ordonat guvernului federal să elaboreze măsuri de ripostă la noile sancţiuni europene şi americane adoptate săptămâna trecută contra Rusiei, pe care Occidentul o acuză că este implicată în conflictul din estul Ucrainei, relatează AFP şi Reuters. „Am dat un astfel de ordin astăzi’, a declarat Putin, citat de agenţiile de presă ruseşti.  „Evident, trebuie făcut acest lucru într-un mod extrem de prudent pentru a-i sprijini pe producătorii ruşi, dar fără a le face rău consumatorilor’, a explicat el. Recurgerea la ‘instrumente politice de presiune asupra economiei este inacceptabilă şi contrazice toate normele şi regulile’, a subliniat liderul de la Kremlin.

El a amintit că ‘guvernul rus a propus deja un număr de măsuri de ripostă în faţa aşa-ziselor sancţiuni din partea anumitor ţări’. ‘În condiţiile actuale, trebuie să reflectăm bine pentru a proteja interesele producătorilor ruşi’, a adăugat Putin. Premierul rus Dmitri Medvedev a estimat la rândul său marţi că Rusia ar trebui să înceapă să reflecteze la eventuale măsuri pe care să le ia în contrapondere la sancţiunile occidentale.