Rusia riscă să repete scenariul crizei din Grecia, din cauza productivităţii mici
Salariul mediu din Rusia a crescut cu 16,3% în iulie, faţă de intervalul similar de anul trecut, în timp ce avansul din ianuarie-iulie a fost de 15,2%, ceea ce arată o creştere accelerată a retribuţiilor, a declarat Maria Ivanova, analist la Economic Expert Group.
„Este un avantaj pentru forţa de muncă, dar un semnal alarmant pentru economie. Creşterea salariilor nu este susţinută de evoluţii pozitive în economice. În acest caz mă refer la creşterea productivităţii, care este mult mai mică, de 6% pe an”, a arătat Ivanova.
Ea a precizat că acest decalaj a existat şi înainte de criză.
Experţi internaţionali, inclusiv de la Bank of America şi FMI, au semnalat deja această problemă, avertizând că creşterea rapidă a salariilor este un semn de supraîncălzire a economiei, care conduce şi la inflaţie mai mare.
„Dacă există factori care separă creşterea salariilor de productivitatea muncii, aceasta înseamnă că economia îşi pierde competitivitatea”, a declarat economistul şef al Centrului pentru Dezvoltare, Valeri Mironov, adăugând că în Rusia costul forţei de muncă este uriaş.
Studiile au arătat că Rusia a fost lider în rândul ţărilor dezvoltate şi nou-industrializate din Asia, în perioada 2004-2011, atânt în privinţa majorărilor salariale în industria prelucrătoare, de patru ori exprimată în dolari, cât şi a creşterii generale a costului forţei de muncă, care a avansat de peste două ori.
Rusia este urmată de Italia şi Spania, unde salariile au crescut în acelaşi interval cu 26%, respectiv 31%, în timp ce costul forţei de muncă a avansat cu 22%, respectiv 14%, a spus Mironov.
„Rusia nu are datorii atât de mari ca Grecia, dar pot afirma că ne aflăm într-o fază timpurie, traversată de statul elen cu câţiva ani înainte de declaşarea crizei”, a mai spus economistul.
El a arătat că grecii reduc acum salariile, urmărind o creştere mai rapidă a productivităţii decât a retribuţiilor.