Rusia se opune ca Europa să desfășoare un contingent pentru păstrarea păcii în Ucraina

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat joi că Moscova nu va permite desfășurarea unui contingent european în Ucraina în cadrul negocierilor de pace, relatează EFE.
AGERPRES - J, 06 mart. 2025, 14:20
Rusia se opune ca Europa să desfășoare un contingent pentru păstrarea păcii în Ucraina

„Aceasta ar însemna nu o participare hibridă, ci una oficială și nedisimulată a țărilor NATO în războiul împotriva Rusiei. Nu putem permite ca acest lucru să se întâmple”, a declarat ministrul rus de externe într-o conferință de presă comună cu omologul său din Zimbabwe, Amon Murwira.

Lavrov a spus că, indiferent de steagul pe care l-ar putea arbora trupele dislocate în Ucraina, ele vor continua să fie trupe NATO.

„Categoric nu vom sta cu brațele încrucișate”, a avertizat ministrul rus.

Potrivit lui Lavrov, nu există loc pentru compromisuri în ceea ce privește desfășurarea de trupe occidentale în Ucraina.

„Această discuție se duce într-un scop ostil”, mai susține el.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a reiterat și el refuzul Moscovei ca forțe europene să fie desfășurate în țara vecină.

„Poate Rusia să accepte asta? Putem lăsa această întrebare în suspensie, fără a răspunde direct, pentru că răspunsul este absolut evident”, a afirmat Peskov în conferința sa de presă de joi.

Președintele francez Emmanuel Macron a declarat miercuri, într-un discurs adresat națiunii, că Europa trebuie să se reînarmeze în fața amenințării ruse și a îndoielilor cu privire la angajamentul SUA față de securitatea continentului european.

De asemenea, el a reiterat planul de a desfășura trupe europene în Ucraina ca parte a propunerii de soluționare a conflictului cu Rusia.

Turcia este pregătită să desfășoare forțe în Ucraina dacă este necesar pentru a asigura pacea, a reacționat joi Ministerul Apărării de la Ankara, citat de AFP.

„Problema contribuției la o misiune va fi evaluată cu toate părțile implicate, dacă se va considera că este necesar pentru instalarea stabilității și păcii în regiune”, precizează ministerul turc într-un comunicat.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Ministerul Agriculturii vrea să modifice termenele pentru acordarea ajutoarelor de stat fermierilor din domeniul vitivinicol, afectați de ploile abundente din primăvară
Ministerul Agriculturii vrea să modifice termenele pentru acordarea ajutoarelor de stat fermierilor din domeniul vitivinicol, ...
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) modifică unele termene de sprijin financiar în favoarea fermierilor din sectorul vitivinicol afectaţi de condiţiile meteorologice......
Oferte speciale pentru copilul tău. Cum strângi bani în bancă pentru viitorul celor mici. Top oferte
Oferte speciale pentru copilul tău. Cum strângi bani în bancă pentru viitorul celor mici. Top oferte
Formele de economisire dedicate copiilor s-au diversificat foarte mult în ultimii ani, pe măsură ce interesul românilor ...
O curte de apel din SUA permite administrației Trump să refuze accesul jurnaliștilor de la Associated Press la Casa Albă și în avionul prezidențial
O curte de apel din SUA permite administrației Trump să refuze accesul jurnaliștilor de la Associated Press la Casa Albă ...
O curte de apel din Statele Unite a decis vineri că preşedintele american Donald Trump poate interzice temporar Associated ...
Grindeanu: Lucrările la drumul de legătură dintre Autostrada A1 (Arad – Timișoara) și DN69 se apropie de 70%
Grindeanu: Lucrările la drumul de legătură dintre Autostrada A1 (Arad – Timișoara) și DN69 se apropie de 70%
Stadiul lucrărilor la drumul de legătură dintre Autostrada A1 (Arad - Timişoara) şi DN 69 se apropie de 70%, a declarat, ...