Rusia se pregăteşte de ocuparea unei părţi a Ucrainei – MAE ucrainean
În ultimul timp, Moscova şi-a intensificat relocarea de militari, tehnică şi echipamente grele în zonele controlate de rebeli în regiunile Lugansk şi Doneţk, a afirmat diplomatul ucrainean, adăugând că există dovezi concludente în acest sens, confirmate de parteneri internaţionali ai Ucrainei, precum SUA, NATO şi Uniunea Europeană, scrie Agerpres.
În plus, Rusia continuă să-şi concentreze din nou unităţi militare în apropierea frontierei cu Ucraina şi şi-a intensificat acţiunile de spionaj aerian pentru identificarea poziţiilor ucrainene, a indicat el.
Toate acestea reprezintă o ‘continuare a agresiunii militare împotriva Ucrainei, practic pregătirea de ocupare a teritoriului suveran al statului’ ucrainean, a declarat purtătorul de cuvânt al MAE de la Kiev.
Potrivit acestuia, agresiunea rusă în Donbas nu mai este pusă sub semnul întrebării de către comunitatea internaţională, chiar dacă oficialii ruşii continuă să nege prezenţa unor unităţi ale forţelor armatei Rusiei în Donbas.
‘Negarea faptelor evidente a devenit o practică normală pentru Rusia, un fel de carte de vizită a războiului hibrid pe care l-a declanşat împotriva Ucrainei’, a spus Perebiynis, indicând că MAE ucrainean a trimis o notă de protest diplomaţiei ruse în care sunt menţionate fapte concrete ale ‘continuării agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei’.
‘Ministerul de Externe ucrainean cere Rusiei să înceteze imediat aceste acţiuni ilegale din punctul de vedere al dreptului internaţional, în special, infiltrarea forţelor militare ruse pe teritoriul Ucrainei şi să-şi retragă unităţile armate de la graniţa ucraineană, să ancheteze toate crimele comise împotriva Ucrainei de pe teritoriul rus şi să-i pedepsească pe cei responsabili’, a concluzionat reprezentantul diplomaţiei Kievului, citat de Liga.net.