Rusia se pregăteşte pentru lovituri aeriene în Siria, dacă nu ajunge la un acord cu SUA – Bloomberg

Economica.net
24 09. 2015
suhoi_35_3_23871000

Rusia şi-a sporit prezenţa militară în interiorul Siriei şi aprovizionarea cu arme a armatei siriene, intensificându-şi sprijinul acordat vechiului aliat preşedintele Bashar al-Assad, în timp ce ţările occidentale care i se opun lui Assad avertizează asupra destabilizării în continuare a regiunii, scrie Agerpres.

O sursă diplomatică rusă a declarat pentru Reuters miercuri că Moscova vede o şansă sporită să ajungă la un acord internaţional asupra luptei împotriva terorismului în Siria şi să se pună capăt crizei ce a intrat în al cincilea an.

Bloomberg a relatat că cursul de acţiune preferat de Putin este ca guvernul SUA şi aliaţii lui să fie de acord să-şi coordoneze campania împotriva militanţilor Statului Islamic cu Rusia, Iranul şi armata siriană. Compania media citează o persoană apropiată Kremlinului şi un consilier al Ministerului Apărării de la Moscova.

Bloomberg mai citează o a treia persoană care declară că propunerea lui Putin constă într-o acţiune militară comună însoţită de o tranziţie politică, în timp ce plecarea lui Assad este o cerere cheie a Statelor Unite. Rusia a comunicat propunerea Statelor Unite, potrivit serviciului de ştiri Bloomberg.

Dar o sursă a declarat pentru Bloomberg că Putin se simte frustrat din cauza reticenţei SUA de a răspunde şi este gata să acţioneze singur în Siria dacă este necesar, adaugă Reuters.